Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vuza isi face banca

Publicat in HotNews, luni 24 iulie 2006 ·

Stefan Vuza(Foto: )

“In 2010 ne facem banca, una “de casa”. Nu este permis sa avem mai mult de 20% din totalul plasamentelor in circuitul bancii catre grup, dar nu o facem ca sa ne luam credite de la ea. In unele cazuri, nu renteaza sa mergi printr-un serviciu executat de terti, asa ca, decat sa rulam prin altii, mai bine rulam prin noi.

Bancile “de casa” nu concureaza cu cele comerciale clasice. Sunt mici, profitabile si nu dau credite altora. Nu am facut pasul acesta mai devreme fiindca trebuie sa avem puterea sa sustinem un astfel de proiect. Asteptam pana in 2010”, a explicat Vuza. Structura va functiona ca banca comerciala, dar clientii sai vor fi numai membrii grupului si posibilii parteneri.

“Aceasta banca va avea o increngatura de 10-15 clienti, este publica, supravegheata de Banca Nationala a Romaniei, dar nu vrem sa ne extindem, sa facem sedii sau sa dam bani altora. Clientii vor fi membrii grupului, dar nu intr-un procent foarte mare, ne vom asocia si cu alte companii din domeniu. Industriasii au nevoie de o banca mai ieftina. Noi vrem sa dam tonul.

Va fi o banca a “cartierului”“, a afirmat presedintele SCR. Mergand pe acelasi principiu, de a renunta la serviciile realizate de terti, Vuza a declarat ca intentioneaza sa creeze si o casa de asigurari de sanatate, una dintre societatile care ar putea fi implicate in acest proiect fiind Interagro.

Primul semestru al anului s-a incheiat pentru SCR cu un profit de 44,7 milioane de lei. Desi, in primele sase luni, SCR a inregistrat profitul realizat pe intreg anul precedent (43,9 milioane de lei), la nivel de grup nu a fost atinsa tinta stabilita, doar 95,4% din indicatori fiind realizati.

Daca Chimcomplex Borzesti, Novatextile Pitesti sau Caromet Caransebes au depasit indicatorii de profit, Uzu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews acum 2 ore
Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salva

Apele Române anunţă o CREȘTERE semnificativă a rezervei de apă în lacurile de acumulare. Care era coeficientul de umplere, la sfârşitul lunii martie

Gandul acum 50 minute
Apele Române anunţă o creştere semnificativă a rezervei de apă în lacurile de acumulare, oferind și date concrete. Astfel, la sfârşitul lunii martie, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare era de 56% iar astăzi, acest coef

Explozie urmată de incendiu la un laborator de testare a muniției pe şoseaua de centură a Bucureştiului

HotNews acum 5 ore
O explozie s-a produs marți la un laborator pentru testarea armamentului și muniției, situat pe șoseaua de centură a Capitalei, potrivit Antena3. ISUBIF a confirmat pentru HotNews că a intervenit în zona incidentului, dar nu a oferit mai multe detal

Turist polonez, accidentat după ce a alunecat pe zăpadă în Munții Făgăraș / A fost preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Salvamontiştii din Sibiu au intervenit, marţi, pentru salvarea unui turist polonez în vârstă de 30 de ani, care s-a accidentat pe un traseu între Lacul Avrig şi Cabana Gârbova, după ce a alunecat pe zăpadă. Victima a fost preluată de elicopterul SMU

Marcel Ciolacu: „Vă anunț, oficial, Crin Antonescu va intra în turul doi de pe primul loc” / Întrebarea la care a evitat să răspundă

HotNews acum 43 minute
Liderii social-democrați s-au reunit marți la partid într-o ședință ca să discute despre campania electorală, pe ultima sută de metri înainte de alegeri și despre mobilizarea din teritoriu, în contextul în care unii dintre liderii de la centru sunt

Candidatul care ar merge pe o reducere a cheltuielilor pentru înarmare militară: Eu nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a Federației Ruse

Mediafax acum 42 minute
„În primul rând, aș merge pentru o reducere masivă a cheltuielilor pentru un înarmare militară. Eu nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a Federatia Rusească, având în vedere că suntem parte din NATO, care este o organizație puternică, 5

George Simion a explicat de ce nu merge la nicio dezbatere electorală până pe 4 mai: „Nu-mi face cinste”

Adevarul acum o ora
După ce s-a retras de la confruntarea electorală organizată luni de Digi 24 la Palatul Cotroceni, Simion nu va participa nici la dezbaterea de marți seară de la TVR, unde au fost invitați toți cei 11 candidați la alegerile de duminică.

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru și președinte al PUNR avea 75 de ani

HotNews acum 8 ore
Anunțul dispariției lui Tabără a fost făcut de fiul acestuia, informează Antena 3 CNN. Valeriu Tabără a murit marți la vârsta de 75 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, fostul ministru al Agric

Ziua Națională a Veteranilor de Război, onorată și la Tulcea

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua Națională a Veteranilor de Război a fost organizată în municipiul Tulcea, astăzi, 29 aprilie 2025, la Capela Militară. Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a participat, începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și

Mihai Leu, în stare gravă! Fostul sportiv, adus de urgență cu elicopterul SMURD la București

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, se află în stare gravă la Spitalul Fundeni din București. Acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Problemele au încep

Vremea

București
acum

16°
mar.

4°/20°
mie.

7°/22°
joi

13°/24°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

5°/23°
mie.

12°/23°
joi

13°/23°
vin.

7°/20°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

3°/14°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

6°/22°
mie.

7°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

8°/22°
mie.

7°/23°
joi

12°/23°
vin.

11°/24°