La Ristorante Italiano am ajuns dintr-o intâmplare: cautam, impreuna cu niste prieteni, o pizzerie si, tot bâjbâind prin oras dupa un restaurant la care sa nu mai fi fost, am ajuns in intersectia in care se afla localul amintit. M-am gândit ca o alegere mai inspirata pentru a mânca pizza nu as fi putut face nici dupa indelungi deliberari, caci doar italienii au inventat-o... Inauntru, atmosfera este cea care spune totul. Daca n-ar fi mobilierul specific unui restaurant, mesele cu mis-en-place-ul deja facut, in asteptarea clientilor, ai zice ca esti intr-o sufragerie (in sensul de camera in care unii oameni iau masa) a unei locuinte italiene. Mare parte a clientilor, chiar daca stau la mese diferite, se cunosc intre ei, vorbesc in italiana si urmaresc la televizorul amplasat intr-un colt al camerei un post de televiziune (cum altfel?) italian. Meniul nu ma mai surprinde deloc: este in totalitate in italiana; nici macar bilingv, exceptând multumirile conducerii pentru ca am ales sa luam masa aici. Daca n-ar fi fost vorba despre niste termeni gastronomici pe care ii cunosteam (pizza, spaghetti, tortelinni, lasagna etc.) cred ca as fi avut nevoie de un dictionar. Insa ospatarita s-a aratat mai mult decât amabila in a descifra, pentru noi, ingredientele continute de fiecare fel de mâncare din meniul bogat in specialitati din „Cizma“. Si pentru ca am avut posibilitatea la un moment dat in viata sa gust din felul denumit de italieni lasagna, care atunci mi-a placut foarte mult, am zis ca n-ar fi o mare pierdere sa renunt la pizza si sa o incerc si acum, preparata de un specialist in gastronomie italiana. Ghinion insa! Ospatarita ma anunta ca lasagna nu au. Si cum preparatele cu fructe de mare sau pastele nu prea imi faceau cu ochiul, m-am reintors la pizza si am ales-o pe cea „cu de toate“: „capriciosa“, asa ca mine. Mai erau disponibile si pizza quatro stagioni, pizza quat