Mierea de albine, propolisul, fagurele, toate se vand la botul calului, pe drumuri europene, ignorand si cele mai elementare norme de comercializare. Intr-o tara cu peste 400.000 de diabetici, mierea romaneasca, campioana a calitatii, se pierde pe tarabe improvizate. Apicultorii nu isi permit luxul de a o duce in centre de desfacere specializate.
Clinici de apiterapie, medicamente naturiste pe baza de miere si propolis, tuburi cu miere pentru elevi sau turism apicol, toate acestea sunt inca un vis "dulce" pentru romani. Mierea este vanduta la colturi de strada, de cele mai multe ori fara sa indeplineasca prevederile necesare. Specialistii nu reusesc sa o promoveze, apicultorii nu isi permit luxul de a-si cumpara combustibil pentru transportarea acesteia, romanii nu o consuma pentru ca prefera zaharul, adica moartea alba. O tara cu miere de prima clasa are un numar impresionant de diabetici - 450.000.
"Pentru a ne putea desface produsele in centrele de profil, avem nevoie de bani. In primul rand, pentru benzina, pentru ca marfa trebuie transportata cu ceva si, in al doilea rand, pentru rovinieta", spune omul din spatele unei mese asezate cu grija pe marginea unui drum european. Producatorii de miere de albine sunt obligati sa plateasca taxe peste taxe, numai pentru a-si duce mierea in centrele de consum. Nu se tine insa cont de faptul ca un apicultor are activitate numai patru luni pe an. Pentru doua-trei transporturi, el este obligat sa plateasca rovinieta pentru un an intreg. Fundatii de dezvoltare rurala pentru apicultori nu exista. Cei mai multi prefera sa isi scoata macar cheltuiala pe un an, iar certificatele de analiza a mierii sunt inexistente. In centrele comerciale se vinde miere din import, de calitate inferioara celei romanesti, iar mierea noastra de salcam, campioana Europei, ia de cele mai multe ori calea exportului pentru tari ca Franta sau
