Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa specială "Guvernul României", la a treia ediţie

Publicat in Adevarul, marți 25 iulie 2006 ·

Tinerii români de până în 35 de ani, care doresc să-şi desăvârşească traseul educaţional în universităţi de prestigiu din afara graniţelor, dispuşi să se întoarcă ulterior în Tinerii români de până în 35 de ani, care doresc să-şi desăvârşească traseul educaţional în universităţi de prestigiu din afara graniţelor, dispuşi să se întoarcă ulterior în ţară pentru a lucra în domeniul administraţiei publice, trebuie să înceapă să strângă acte necesare pentru completarea dosarului de candidatură. Pe 4 septembrie 2006 se deschide oficial Registratura Bursei Speciale "Guvernul României", la sediul din strada Spiru Haret nr. 12, Bucureşti. Ca în fiecare an, vor fi acordate burse în cuantumul sumei de 1 milion de euro, pentru toate cele trei niveluri de studiu: licenţă, masterat, doctorat. Câştigătorii vor pleca la studii din toamna lui 2007. Înainte de plecare, cei care obţin bursele semnează un contract prin care se angajează ca, după finalul anilor de studiu, să revină în ţară şi să preia funcţii manageriale în sectorul public, pentru o perioadă minimă cuprinsă între 3 şi 5 ani. Pentru a participa la concursul naţional de acordare a unei burse "Guvernul României", candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să aibă cel mult 35 de ani la data limită stabilită ca termen de depunere a dosarelor şi să exprime în scris angajamentul de a prelua, ulterior absolvirii studiilor efectuate, funcţia de manager public. Bursa se acordă pentru efectuarea uneia dintre următoarele forme de studiu: studii de licenţă, pe o perioadă minimă necesară absolvirii şi obţinerii diplomei, dar nu mai mare de 5 ani, studii pe perioada de timp minimă necesară finalizării cursurilor de masterat, nu mai mare de 2 ani, şi studii de doctorat, pe o perioadă care nu poate depăşi 4 ani. Domeniile de studiu pentru care se oferă acest tip de burse sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 56 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 43 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°