Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vara ieftineşte serviciile de roaming şi apelurile internaţionale

Publicat in Adevarul, marți 25 iulie 2006 ·

Perioada vacanţelor aduce minute în plus de convorbiri în contul companiilor de telefonie mobilă. Aflaţi în concedii peste mări şi ţări sau chiar şi prin staţiunile noastre, românii simt Perioada vacanţelor aduce minute în plus de convorbiri în contul companiilor de telefonie mobilă. Aflaţi în concedii peste mări şi ţări sau chiar şi prin staţiunile noastre, românii simt mai mult ca oricând nevoia de comunicare cu cei dragi. Firmele de telefonie mobilă au învăţat să exploateze la maximum astfel de perioade şi se întrec în lansarea de oferte avantajoase pentru clienţii deja existenţi, fără să piardă însă prilejul de a câştiga alţii noi. Operatorii au umblat, cel mai vizibil, la tarifele pentru serviciile de roaming. În urmă cu două săptămâni, Cosmote a introdus cel mai mic tarif unic de roaming, de 0,65 euro/minut, cu TVA inclus, pentru convorbiri către toate destinaţiile. Oferta este valabilă atât pentru abonaţi, cât şi pentru utilizatorii cartelei Cosmote care vorbesc roaming în ţările în care compania are reprezentanţă (Grecia, Bulgaria, Albania, Macedonia). Totodată, clienţii care utilizează serviciul de roaming în cele patru ţări beneficiază de tarif unic accesibil de 0,47 euro/minut pentru apeluri primite şi de 0,29 euro/mesaj pentru trimiterea de SMS (tarife cu TVA inclus). La rândul său, Vodafone a introdus, prin opţiunea Vodafone Passport, tariful standard. Valoarea taxei de conectare apel variază în funcţie de operator: pentru operatorii Passport din Europa, taxa de conectare apel este 1,20 USD fără TVA, iar pentru operatorii Passport din restul lumii, taxa de conectare apel este 2,40 USD, fără TVA, pentru apelurile efectuate şi primite. Un apel către România este tarifat cu taxa de conectare apel, iar tariful standard pe minut aplicabil este în funcţie de destinaţia apelului: apel în reţeaua Vodafone România, Romtelecom sau alte reţele fixe şi mobile naţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°