Justitiarii de cumetrie au inventat o noua specie: turnatorul de bine. Cazul "Carol Sebastian" scoate la iveala o categorie nestiuta pana acum: justitiarii de cumetrie.

Sunt acei oameni - gazetari, analisti, politruci - care mustesc de principii cand in bataia pustii le apare vreun inamic, dar devin blajini, intelegatori, umanisti daca e vorba despre prieteni. In spatiul public, asta se numeste dubla masura. Si il goleste pe autor de orice urma de credibilitate.

Justitiarul de cumetrie e nemilos cu "ailalti". Tuna si fulgera. Scoate flacari pe nas si arunca grenade pe gura. Loveste cu pumnul ca Radoi si cu capul ca Zidane. Rolul sau e de agent sanitar: vindeca bube si curata cangrene. Pana la un punct insa: cand puroiul se afla in preajma sa, a justitiarului de cumetrie.

Atunci se transforma in mama sociala. Incearca sa-l imbalsameze in vorbe frumoase. Ii ascunde pecinginea sub cearsaful minciunii. Ii cauta calitati nestiute, poate chiar inexistente, doar-doar l-o scoate cumva la vopsea. Nu pot sa-l iert pe Carol Sebastian!

L-as fi iertat, poate, pentru ca timp de trei ani a turnat ca ultimul ticalos. Imi si imaginez scena: la o bere cu un coleg de studentie... mai o barfa despre un profesor, mai o conversatie despre Europa Libera... iar pe la miezul noptii, colegul ii intindea paharul: mai toarna, frate!... si el turna, turna, chiar si dupa ce se desparteau...

As fi facut un efort supraomenesc sa-l iert si pentru ca, in 16 ani si jumatate de libertate, nu a gasit de cuviinta sa spuna, din proprie initiativa: fratilor, asta sunt, am gresit, impuscati-ma! Si nu l-ar fi impuscat nimeni. L-ar fi inteles. L-ar fi acceptat ca pe un ratacit care a regasit calea cea buna. I-ar fi apreciat curajul spovedaniei.

Nu-l voi ierta insa pentru ca si acum, dupa ce a fost deconspirat, a incercat sa ascunda mizeria