Manastirea de calugari Turnu este ca un mic colt de Rai, asa cum sunt poate toate asezamintele in care au ales sa traiasca intru slujirea Domnului cei care nu si-au gasit locul in lumea mireana. Calugarii de aici, 25 la numar, au viata lor. Traiesc in rugaciune si se gospodaresc singuri. Produc miere pentru consum propriu, dar si pentru vanzare, cresc pastravi in iazul din fata manastirii - un ochi de apa umbrit de cativa nuci batrani si de pomi fructiferi - , cresc animale si sculpteaza in lemn diferite obiecte religioase. Ar fi vrut sa cultive porumb, dar din cauza porcilor mistreti, care dau iama prin el si fac ravagii, au renuntat la idee.
ISTORIC. Si aici, ca in multe din curtile unor manastiri, se afla o fantana care se hraneste cu dorintele turistilor. Cate monede, atatea dorinte.
Parintele ghid, Iosif, care ne-a intampinat, se simtea rau din cauza unor probleme de sanatate. Cu toate astea, ne-a povestit cate ceva legat de locul in care salasluieste din anul 1981.
Manastirea (ctitorita in 1676 de Varlaam, Episcopul Ramnicului si Mitropolitul Tarii Romanesti) s-a numit initial "Schitul de dupa turn", apoi "Schitul Turnu", pentru ca in final sa-i ramana denumirea pe care o stie toata lumea: Manastirea Turnu. Denumirea i-a fost data de la un turn aflat pe stanca, "Piscul lui Teofil", construit de legiunile romane din Castrul Arutela in secolul al II-lea. Se afla la poalele Muntelui Cozia, aproape de apele Oltului, si la vreo doi kilometri de ctitoria lui Mircea cel Batran, Manastirea Cozia.
In vremea noastra accesul la aceasta manastire se face usor. Din statiunea Caciulata se trece digul care uneste cele doua maluri ale Oltului. Dar, timp de cateva secole, accesul pana aici se realiza destul de greu. Cine venea dinspre Cozia trecea cu barca peste Olt, pentru a ajunge, iar cine venea dinspre partea nordica a regiunii o lua pe potecile ce u
