Călcat acum o lună de preşedintele Băsescu, într-o vizită inopinată, la Dispeceratul General al Salvării nu s-a schimbat nimic. La etajul I, înghesuiţi într-o cameră de 32 mp, patru medici Călcat acum o lună de preşedintele Băsescu, într-o vizită inopinată, la Dispeceratul General al Salvării nu s-a schimbat nimic. La etajul I, înghesuiţi într-o cameră de 32 mp, patru medici distribuiau de zor ambulanţele pe teren.
1.200 de apeluri pe zi La ora 12, computerul de la biroul medicului coordonator Iuliana Kaita înregistrase deja 160 de solicitări. După o zi de muncă se strâng, în medie, 1.200 de apeluri. "E durere şi suspine azi. Am reuşit să acoperim doar 100 de apeluri. Avem 11 urgenţe şi doar o maşină pe teren", spune doamna Iuliana, înhăţând imediat un telefon. "Copil de o lună, cu diaree, pe Drumul Taberei 35", vorbeşte cu o voce aproape mecanică, ţinând receptorul cu bărbia şi butonând mouse-ul. Apoi explică: "Sunt 40 de maşini în serviciu şi tot nu ne descurcăm. Ne-ar trebui cel puţin 100".
Intervenţii de urgenţă în 45 de minute La parterul clădirii, doi şoferi de ambulanţă aşteaptă să intre în tură. Deviza dispeceratului, "Comportă-te faţă de bolnav aşa cum ai vrea să se comporte alţii faţă de tine", agăţată pe un panou, deasupra intrării în lift, sună altfel pentru ei. "Când, din cauza traficului, intervii în 45 de minute, lumea te primeşte cu înjurături în loc de bună-ziua", dezvăluie Valentin Moise. Cu o experienţă de aproape 30 de ani, Marin Crivăţ completează: "Nimeni nu face loc salvării. De multe ori mergem pe contrasens, cu infarctul în maşină". Cei doi povestesc că pacienţii aşteaptă chiar şi două ore până ajunge salvarea. Ierarhia importanţei se stabileşte tot la etajul I. Programul marchează cu roşu urgenţele de gradul 0, cu galben pe cele de gradul I şi cu verde pe cele "banale", de gradul II. "Când avem căzuţi în stradă, plăgi h