Fuga lui Omar Hayssam, de sub nasul autoritatilor române si probabil cu concursul lor (constient sau nu), reprezinta prima infrângere majora a României in celebra „lupta impotriva terorismului“. Foarte aprigi in a prinde un smucit care dorea sa arunce Timisoara in aer folosindu-se de o Dacie si de doua butelii de aragaz, noi - mai bine spus, acele institutii ale statului pe care noi le mandatam cu datoria de a ne asigura securitatea - ne-am dovedit incapabili sa impiedicam fuga din tara a unui individ care ne-a inselat in toate felurile posibile: ba ca e garantul eliberarii ziaristilor din Irak, ba ca e un comerciant lipsit de scrupule care vrea sa traga o teapa, ba ca e un om pe moarte, cu metastaze peste tot, ba ca e plecat in vacanta in clinici naturiste din Carpati, ba ca-si creste copiii prin multiplele domicilii din Bucuresti, ba ca e el, ba ca e soferul lui, ba ca a fugit cu berbecutii, ba ca a plecat cu o masina de corp diplomatic s.a.m.d. Adevaratii berbeci nu erau cei transportati pe mare, ci chiar noi, credulii. Nici macar un naiv nu mai crede azi ca Omar Hayssam era doar unul dintre multii cetateni arabi pripasiti la noi dupa 1990 (cu stagii anterioare, cei mai multi). Toata logica acestor recente evenimente - in masura in care exista vreuna - conduce spre ideea ca O.H. a fost puternic conectat la acea increngatura discreta pe care o numim in mod curent servicii secrete. Destul de bine familiarizat cu vechea Securitate comunista si foarte probabil aflat intr-o solida simbioza si cu SRI, Hayssam a recurs finalmente la armele pe care pregatirea sa de pâna atunci le presupunea: atât banii - de care s-a facut mare caz - si mai ales relatiile cu serviciile si cu lumea politicii, tehnicile de intoxicare si baloanele aburitoare lansate din când in când, prin intermediul familiei, avocatilor sau unor jurnalisti fie prostiti, fie complici. Putem reciti ziarele ult