Am incercat si eu, dupa moda saptamânii acesteia, sa scriu despre Hayssam; dar mi-am dat seama ca n-are sens. Caci toti ziaristii si comentatorii cunosc adevarul (care, evident, e unic) si vinovatii (care, de asemenea, sunt vizibili si unici). Numai ca, fiecare ziarist sau comentator are adevarul si vinovatii sai. Asa ca am hotarât sa mai treaca putin timp ca sa ma lamuresc si eu, si apoi sa-mi exprim opiniile, evident altele. Ceea ce este obligatoriu, fiindca orice român se pricepe la politica, si ceea ce e mai grav, de multe ori se simte obligat sa-si exprime opiniile; eu sunt unul din cele mai condamnabile exemple. Asa ca as dori sa vorbim mai putin despre politica; aceasta, de oriunde ai lua-o, nu miroase prea frumos. Nu exista probleme, oameni sarmani, necesitati urgente, integrare, ci o lupta surda si gretoasa pentru putere. In care, politicienii se acuza unii pe altii; desi cei ce acuza nu sunt cu nimic mai breji decât cei acuzati. Asa ca, dornic de putin aer curat, am deschis fereastra, speriind familia de gugustiuci Pandelica, acestia ciugulind grauntele puse pe pervaz. Sub fereastra, cei doi motani, Terente si Cristian, miauna stereo, cerând masa de seara. Madam Pandelica a coborât pe pamânt, si Cristian a mâncat-o. Au inceput sa aiba si fiintele astea naravuri de politicieni; se manânca unele pe altele. Cred ca Pandelicii, tinând cont de „penele“ lor, s-au inscris in PNL. Cristian, viclean ca toti motanii, cred ca e in PD; astfel se explica si conflictul incheiat tragic. Ochii mei se indreapta spre statuia lui Oblemenco, care, stând de atâtia ani cu piciorul ridicat, cred ca a obosit putin. Deasupra stadionului, norii albi ascund in ei, cu sfintenie si nostalgie, tunetele de aplauze si urale de altadata; dar nu le inapoiaza, ca n-au nici un motiv. Mi-aduc aminte de acele vremuri, când, in zilele in care erau meciuri, circulatia in Craiova era complet paral