Sint locuri care ajung sa demultiplice o prezenta, facind din aceasta un moment exceptional, care nu se epuizeaza intr-un gest oarecare, ci devine instrumentul unei temporalitati cardinale. Un astfel de loc este Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet.
Exista aici o densitate a memoriei, o forma de exemplaritate fara precedent in spatiul romanesc: ea spune cit de importanta este perceptia corecta a timpului liniar al istoriei, dar si sensul legaturilor dintre destinele personale ale unor oameni si evenimentul politic.
Despre o intoarcere reflexiva in istorie este vorba la Sighet, singura intoarcere in stare sa declanseze un proces de rememorare si sa restituie acele figuri cu adevarat fondatoare. Caci locul acesta este si unul al transmisiei discursive a memoriei martorilor, prin Scoala de vara, ajunsa acum la editia a noua; un spatiu al reflectiei, totodata, si un loc al reculegerii.
in fata traumatismului care fost comunismul in Europa rasariteana, lectia Memorialului de la Sighet si a celor care trudesc in el, incepind cu Ana Blandiana si Romulus Rusan, nu este deloc simpla. Este chiar o lectio difficilior, in sensul pe care anticii il dadeau acestei expresii: lectia aceea autentica tocmai pentru ca este rara si nu trimite la nici o vulgata, oriunde s-ar afla ea. Este lectia care te sustrage, asadar, spontan si fara rezerve, opiniei, parerii, frivolitatii.
Scoala de la Sighet este o scoala a memoriei, dar si locul unde se scrie istoria. O institutie culturala, prin urmare, o scoala de civism, caci figurile de pe peretii acestei inchisori devenite muzeu ii permit celui ce se incarca de ele sa se structureze, sa intre intr-o comunitate de gindire in care memoria este vie si depaseste stadiul unei simple celebrari, pentru a-si afla o noua legitimitate. Memoria si istoria se leaga aici intr-o demonstrati
