Videanu nu se potoleste. Tot scarma cu proiectul Pietei Revolutiei, ceea ce inseamna ca sunt interese foarte mari la mijloc. Bucurestiul pare sa n-aiba sanse sa ajunga un oras european modern, in care istoria sa se integreze armonios cu noile proiecte edilitare. Dupa ce a fost practic distrus de constructiile megalomanice ale lui Ceausescu, dupa ce s-au organizat concursuri postrevolutionare cu mare tam-tam, cu premii seducatoare, dar fara nici o finalitate, speram ca va veni vremea in care sa avem un primar, nu politic pana in maduva oaselor, nu cu tone de promisiuni fara acoperire, ci doar un primar care sa iubeasca sincer acest oras. Sa-i inteleaga suferintele, sa-i afle ranile si sa vrea sa-l vindece. Suna idealist, dar asa suna, poate, si pe vremea altor primari, care au preluat un targ provincial, prafuit, cu ulite inguste si mahalale nesfarsite, dar care, prin inteligenta, viziune si daruire l-au transformat in "micul Paris". Dupa revolutie, in locul unei mult asteptate asanari morale, in fruntea majoritatii institutiilor publice a venit zgura societatii. Tot felul de jagardele au ajuns in functii decisive pentru soarta urbei doar cu ideea de a fura cat cuprinde. S-au furat case, terenuri, spatii comerciale, s-au masluit licitatii, s-a vandut tot ce se putea vinde pe spagi halucinante, s-au infiintat puzderie de firme ale consilierilor generali sau de sectoare, ale functionarilor mai mari sau mai mici, care faceau lucru de mantuiala pe sume imense ori nu faceau decat sa intermedieze lucrarile cu castiguri fabuloase, s-au manarit pietele, pana si eliminarea maidanezilor s-a transformat intr-o afacere foarte profitabila. Dupa ce haitele succesive au sleit-o de bani si de imobile, Capitala arata la fel de nenorocita ca acum 17 ani. Gaura de metrou de la Pod Constanta a devenit sit arheologic, dar auzim de proiecte fantastice care sa duca metroul pana la Aeroport