● Alexander von Schönburg, Die Kunst des Stilvollens Verarmens (Arta de a sărăci cu stil), Editura Rohwolt, Berlin, 2006.
Un vlăstar de străveche viţă aristocratică, cu ramificaţii în întreaga Europă, înrudit prin alianţă matrimonială cu una dintre nepoatele Reginei Elisabeta a II-a a Angliei, pare a prefera viaţa la redacţia unui ziar din Berlin celei de la castel. La finele anilor â90, cînd balonul supergonflat al aşa-numitei new-economy se sparge, falimentînd acţionari şi distrugînd nenumărate locuri de muncă, "nobilul" jurnalist la un cotidian care se finanţa prin anunţuri publicitare se trezeşte dintr-o dată concediat. Are doi copii de hrănit, dar mai are şi două surori superbogate - principesa Gloria von Thurn und Taxis şi Maya Flick, căsătorită cu un magnat german implicat în anii â80 în scandaloase donaţii ilegale făcute unor partide. Contrar aşteptărilor, surorile nu sar în ajutorul fratelui năpăstuit ori, poate din mîndrie, el este cel care refuză orice formă de milostenie din partea rubedeniilor bogate şi se pune pe scris din dorinţa de a-i ajuta pe toţi cei care de azi pe mîine şi-au pierdut serviciul sau averea. Iar cum aceştia nu sînt puţini la număr, dată fiind actuala conjunctură economică, şi par să devină tot mai mulţi în viitor, chiar şi în prospera şi încă foarte sociala Germanie, îndreptarul "sărăcirii cu stil" scris de Alexander von Schönburg se bucură de un enorm succes, urcă în topul succeselor de librărie, aducîndu-i autorului celebritatea şi un nou loc de muncă... în redacţia unei reviste mondene, intitulate Park Avenue, publicaţie de lux pe care o cumpără şi o citesc cu jind mai ales cei nevoiţi să strîngă tot mai mult cureaua... Reuşita lui Alexander von Schönburg de a scăpa de ruina socială şi de a se catapulta din nou în lumea din care a venit, graţie "artei de a sărăci cu stil", a expunerii livreşti a cîtorva metode de a "