Ceea ce aşteaptă cu înfrigurare nu doar adversarii politici şi unii dintre aliaţi, s-a întâmplat marţi seară (trei ceasuri rele) la intrarea în comun(itate) a oamenilor cu stare de la Corbeanca. Luând unul dintre virajele sale tradiţionale pe două roţi (îl mai ţineţi minte pe cel cu demisia irevocabilă, când s-a respins „pachetul” de legi ale Justiţiei?), premierul Călin Popescu şi Tăriceanu a intrat pe contrasens (nici asta pentru prima dată, faptul că Alianţa funcţionează pe două sensuri fiind de notorietate) lovind în plin un cetăţean român care mergea - credea el - în direcţia cea bună. Din coliziune a rezultat căderea şefului Guvernului şi accidentarea sa minoră (nu „cu o minoră” cum s-a sugerat în jurnalele de ştiri). Transportat de urgenţă la Elias (ştiţi care, spitalul ăla al PCR-ului) s-a constatat că premierul nu şi-a rupt gâtul, cum sperau cercuri avizate de la Cotroceni.
Nu şi-a rupt, practic, nimic, a făcut doar o entorsă la genunchiul stâng, la piciorul cu care trage, din când în când, câte un şut disidenţilor din propriul său partid. Scrofulos la datorie cum îl ştie o lume şi pentru a-i face în ciudă aliatului său, Traian Băsescu, Tăriceanu s-a dus, a doua zi, în cârje, la şedinţa de guvern, pentru a demonstra că nimic nu-l mai poate împiedica să înainteze, şontâc-şontâc, spre o Europă dornică să integreze şi motociclişti, nu doar automobilişti care se urcă la volan după ce trag câte-un chef cu Gigi Becali la Golden Blitz. O singură problemă a apărut după accidentul în care s-au confruntat un super Harley Davidson cu un Ford Mondeo: după orice regulament al circulaţiei rutiere, oricât de obedientă ar fi poliţia de resort, şoferul trebuie să rămână fără permis pentru o perioadă de cel puţin o lună până la trei - durata urmând să fie stabilită de un judecător inamovibil de-al doameni Monica Macovei. În consecinţă, România va fi condusă fără permis