Mario Vargas Llosa explica mai demult sentimentele anti-Statele Unite sau antianglo-saxone ale sud-americanilor astfel: "Nu am fost in stare sa le iertam niciodata faptul ca o mana de colonisti saraci care au ajuns aici dupa noi si erau cat pe-aci sa moara de foame in primii ani au reusit sa construiasca cea mai bogata si mai puternica tara din lume, in vreme ce noi continuam sa ne zbatem in saracie si coruptie". Numai asa ne putem explica fascinatia morbida a populatiei din aceasta regiune pentru oameni politici precum Fidel Castro, Lula da Silva, Evo Morales sau, ultimul pe lista, Hugo Chavez. Cu exceptia statului Chile, care pare sa fi scapat din aceasta paradigma, sud-americanii trec, periodic, printr-o transa populista, care ii face sa-si depuna bunul simt fie la picioarele unor fascistoizi de genul lui Peron, fie la cele ale unor comunisti deplorabili cum este Hugo Chavez. Si, ca veni vorba de Chavez, omul este un caz de manual care traverseaza exemplar toate etapele evolutiei spre dictatura. Si-a inceput cariera ca un om profund ingrijorat pentru starea sociala a natiunii sale, drept pentru care a nationalizat industria petroliera si a adus experti din Cuba pentru a reforma din temelii sistemul sanitar si de educatie. Din Cuba! Adica banii proveniti din petrol trebuiau sa fie smulsi din mainile capitalistilor imperialisti si returnati proprietarilor de drept, POPORUL. Dar nu stiu cum se face ca intotdeauna cand dictatorii se gandesc la popor ajung sa-si satisfaca mai intai propriile nevoi, care devin, printr-o alchimie inexplicabila, nationale. Hugo Chavez a plecat in vizita in Belarus si Rusia. Este, oarecum, o scena de Fratii Marx faptul ca a semnat un "parteneriat strategic" cu ultimul dictator paranoic al Europei, Alexandr Lukasenko, care cica ar constitui debutul unei "axe a binelui" opuse "axei raului" a lui, nomina odiosa, Bush. Poate in universul l