Prefectul de Mures, Ciprian Dobre, interesat de IMM-uri(Foto: Zi de Zi)
Templus Advertising, in parteneriat cu Federatia Patronatelor IMM Centru, a organizat in data de 20 iulie, la Targu Mures, seminarul "Finantari, Credite si IMM-uri". La eveniment au fost prezenti atat oficialitati locale, reprezentati ai celor mai importante banci de pe piata actuala, cat si reprezentanti ai IMM-urilor, care au avut astfel posibilitatea unui dialog direct.
In deschiderea evenimentului, Marian Tibisor Miron, presedintele Federatiei Patronatelor IMM Centru si vicepresedinte al CNIPMMR, a prezentat Cartea Alba a IMM-urilor, iar prefectul judetului Mures, Ciprian Dobre, a subliniat importanta acestor evenimente "care au ca rol informarea oamenilor de afaceri din zona, cu privire la normele comunitare si la programele de finantare".
Prefectul a promis intreprinzatorilor sprijin, in ceea ce priveste dezvoltarea activitatilor economice din judet si pentru sustinerea la nivel guvernamental, a problemelor ridicate de acestia.
Augustin Taurean, supervisor front-office corporate BCR Mures, a prezentat trei servicii pe care BCR le pune la dispozitia clientilor: creditul de investitii, creditul ipotecar, si factoring extern, adresat in special exportatorilor.
Cum bancile au nevoie de garantii, Constantin Pop, inspector financiar bancar FNGCIMM, a venit in sprijinul IMM-urilor prezentand tipurile de garantii acordate la accesarea unui credit sau a unei linii de finantare, dintre care amintim garantiile pentru proiectele SAPARD, credite pe termen scurt, mediu sau lung, scrisori de garantare.
BRD Groupe Societe Generale, prin directorul sucursalei Targu Mures, Corneliu Grosu, a ales sa prezinte doua produse special concepute pentru IMM-uri: cele din gama Ristretto si grupa de p