Razboiul intre Israel si Hezbollah dureaza de aproape doua saptamini si nimeni nu stie cind si cum se va termina. Libanul este victima unei impotente politice dublate de una militara; Israelul, a unei socoteli gresite facute de un seic fundamentalist sau a machiavelismului de provincie al teocratiei de la Teheran (sau ambele laolalta). Oricum ar sta lucrurile, rezultatul este ca de cele doua parti ale „liniei albastre“ care desparte Israelul si Libanul, dupa acordurile din anul 2001 (parafate de Natiunile Unite), focul, fumul si suferinta umana devin din ce in ce mai intense in urma bombardamentelor si a jerbelor de rachete care se succed fara incetare.
Acum au inceput si lupte directe, pe un teren accidentat si foarte dificil, intre armata terestra israeliana si fortele paramilitare ale Hezbollah-ului. Lupte grele in care buncarele si adaposturile de rachete trebuie cucerite unul cite unul.
Conform acordurilor si rezolutiilor aprobate de ONU, guvernul de la Beirut urma sa inlocuiasca „federalismul tribal“ care se stabilise in Liban in decursul timpului cu un sistem democratic in care militiile diverselor fractiuni urmau sa fie dizolvate. In schimb, o reprezentare proportionala a acestora in Parlament urma sa asigure drepturile fiecarei minoritati, fie ea religioasa sau etnica. Druzii, crestinii si minoritatea musulmana sunita s-au supus mai mult sau mai putin acestor noi reguli ale jocului. Nu insa si majoritatea siita a Libanului. Ea a continuat sa se afirme politic si sa se organizeze in jurul unei puternice formatiuni sociale, religioase si in acelasi timp paramilitare, numita Hezbollah sau „Partidul lui Allah“.
Hezbollah nu s-a nascut in Liban ca o reactie la ocupatia israeliana, cum cred multi comentatori ai evenimentelor recente. Acest „Partid al Domnului“ a fost intemeiat de revolutia iraniana a ayatollahului Khomeini, pentru
