- Politic - nr. 146 / 27 Iulie, 2006 Presedintele Traian Basescu a plecat, ieri, spre Statele Unite ale Americii, unde va efectua o vizita oficiala de trei zile, la invitatia omo logului sau american, George W. Bush. Seful statului a declarat, inainte de plecarea de pe Aeroportul Henri Coanda, ca, la Washington, va avea discutii pe marginea evolutiilor ce vor fi generate de adoptarea de catre Parlament a tratatului de acces a bazelor militare americane pe teritoriul Romaniei, discutii vizand nece sitatea stabilirii principalelor elemente de realizare a acestor baze. Traian Basescu a precizat ca, in fapt, este vorba despre facilitati militare pentru un numar redus de militari americani. Un al doilea subiect aflat pe agenda discutiilor cu presedintele George W. Bush este legat de consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA, ca element principal din punct de vedere al Romaniei in ceea ce priveste siguranta nationala. Potrivit sefului statului, va fi abordat, de asemenea, subiectul Balcanilor de Vest, acolo unde Romania are o pozitie putin diferita de aceea a Grupului de Contact - SUA , Marea Britanie, Franta si Federatia Rusa-, in ceea ce priveste solutia Kosovo, "noi militand pentru respectarea frontierelor de stat si gasirea unor solutii de autonomie in interiorul frontierelor statului sau" . Un alt element al discutiilor se va referi la Marea Neagra, securitatea energetica, solutii alternative pentru aprovizionarea cu energie a Europei, vizand in mod deosebit zona Caspica. Seful statului roman va avea intalniri la nivelul Senatului si al Camerei Reprezentantilor SUA privind politica externa, relatiile bilaterale si inceperea procedurilor de eliminare a vizelor pentru cetatenii romani care calatoresc in Statele Unite. Presedintele a avertizat ca acest proces va fi unul indelungat, care va dura cativa ani, in conformitate cu legislatia SUA. Pe agenda viz