La toate proiectele prezentate de artistii orasului, primarul Marinache venea cu aceeasi vorba: Da’ idei mai ieftine n-aveti, ma, baieti?

Nu c-ar fi fost zgarcit, insa nu intelegea de ce un cal de bronz trebuia sa coste cat o herghelie natur si, mai ales, de ce toti sculptorii ii voiau pe Vasile Carlova, Mihail Sadoveanu si compozitorul local de marsuri Manolache, mort de tanar intr-un tragic accident de motocicleta, calare. Singurul artist care l-a convins ca inspiratia nu depinde de bugetul anual a fost poetul judetului, Anghelache. Acesta i-a propus sa vopseasca tot pietrisul de pe aleea parcului municipal in albastru, iar evenimentul sa se cheme Sarbatoarea culorilor. Stropirea o faceau intr-o singura zi pompierii colonelului Iordache, vopseaua o furniza la pret promotional firma angrosistului Postolache, baloanele de spanzurat in copaci si de dat la copii le primeau gratis de la investitorul grec Itic Antonache, ba chiar si gata umflate, fiindca fabrica de baloane tocmai inaugurata in halele fostului combinat siderurgic obtinea aerul la un pret extrem de convenabil de la una din firmele primarului, iar muzica nu era o problema. Cand primarul, care de asta data nu mai putea sa-l intrebe pe Anghelache: Da’ idei mai ieftine n-aveti, ma, baieti?, s-a simtit obligat sa aiba totusi ultimul cuvant si sa se mire: Da’ de ce albastru?!!!, poetul i-a raspuns foarte sigur pe el: Da’ de ce nu?

Semnand personal invitatiile pentru prefectul Costandache, pentru deputatul Petrache si pentru senatorii Pertache si Bubulache, primarul a simtit ca manifestarii, ca sa fie si mai artistice, ii trebuiau inca doua, trei culori, pe langa acelea ale steagurilor festive. Albastrul era, intr-adevar, linistitor, favorabil unei plimbari pline de spiritualitate si de calm celest - cum foarte lingusitor se exprima in fata doamnei Marinache autorul proiectului - dar niste tar