I. Televiziunea este o chestiune de "realism magic". Acest mediu sincretic de comunicare are în primul rînd funcţia unui intensificator al imaginii. Este un conductor şi un inductor al fenomenului pe care-l putem numi "aură".

În mod curent, magia este înţeleasă ca un sistem de corespondenţe între diferitele niveluri ale lumii, corespondenţe pe baza cărora iniţiatul poate genera blocări sau inversări ale unor procese (vezi tinereţea veşnică) sau transmutări dintr-o condiţie în alta (din om în animal sau din piatră în aur). Pe de altă parte însă, magia este legată de ideea unui circuit general al energiilor în lumea naturală, energii care pot în egală măsură consolida sau distruge statu-quo-ul ierarhic al nivelurilor de corespondenţe evocate mai sus. Televiziunea este legată, în primul rînd, de această a doua accepţiune. Strălucirea continuă şi hipnotică a micului ecran, problematizată de Marshall McLuhan, poate fi asociată cu acea energie primară difuză presupusă de multe cosmogonii arhaice, pe care antropologii o numesc "mana".

Televiziunea aduce o diferenţă semnificativă în istoria socială a carismei, pentru că, în epocile de dinaintea tehnologiei audiovizuale, acest fenomen era conţinut într-o sferă relativ definită, considerată în mod explicit drept sacră. Mutaţia tehnologiei a permis ca această strălucire cu funcţie semantică să difuzeze, să se transforme dintr-un "mediu" în sens de canal de comunicare, în ceea ce franceza şi, pe urmele ei, engleza numesc un millieu, un mediu de viaţă, o atmosferă socială. Prin televiziune, aura magică devine un element difuz, ubicuu şi potenţial incontrolabil. Pe de o parte, acest proces de difuziune poate fi interpretat în sensul că fenomenul strălucirii personale se democratizează, că el încetează de a fi un monopol, devenind o unealtă care se află la dispoziţia construirii imaginii, a identităţii publice, a mul