Trăim între Felix şi Max. Frînturi strîmbe, dintr-o altă viaţă, ies la iveală ca rîmele din pămînt după o ploaie zdravănă. Din motive greu de înţeles, abia acum se aud poveştile triste şi absurde ale unor ani de demult, în care la şcoală se preda şi se învăţa turnătoria la Securitate, mai mult decît matematica sau geografia. Teamă? Frică? Laşitate? Prostie? Sau, poate, un altceva care ne împiedică, adeseori şi azi, să zicem nu?

Răspunsurile se caută în mărturii. Una dintre ele, cea a domnului Sorin Taban, e reprodusă mai jos. Puneţi cîte semne de întrebare doriţi la finalul acestor rînduri, dar lăsaţi loc suficient să punem, cîndva, şi mult-aşteptatul punct.

Domnule Robert Turcescu,

Tema pentru care vă scriu este "elevii securişti". Şi vă scriu din postura unuia care, în liceu, a luat ceva castane şi pumni şi şuturi în fund deoarece nişte colegi de clasă l-au turnat la Secu. Am făcut Liceul Industrial de Construcţii de Maşini Ploieşti. Acesta era chiar lîngă str. Vasile Lupu, unde era şi atunci, şi este şi acum, Securitatea. Într-o oră de fizică a venit tov. Marinescu, un conducător de Trabant combi bleu - era securistul care răspundea de liceul nostru. Toţi ştiau că tov. Marinescu e securistul şi că e bine să nu te cheme. Venea din cînd în cînd şi mai scotea pe cîte un elev de la ore şi acesta apărea a doua zi sau nu mai apărea cîteva zile şi... nu primea absenţe. Erau la noi în clasă - încă din clasa a IX-a, deci aveam 14 ani - cîţiva elevi care turnau. Aceştia stăteau la internat, iar alţii erau chiar din Ploieşti, de la ţară, cu părinţi agricultori, dar învăţau bine (tocilari le spuneam!) şi doreau să ajungă cineva. Ce turnau? Păi îi spuneau pe cei ce făceau glume despre Ceauşescu sau cu miliţieni, îi spuneau pe cei care apăreau cu blugi noi pe la şcoală, pe cei care aveau plăci cu ABBA sau Boney M, ori pe cei ce ascultau Europa liberă sau p