Împăratul cu tendinţe incestuoase din povestea Piele de măgar, de Charles Perrault, vrea să-şi seducă propria fiică, oferindu-i toalete extravagante. Ea încearcă să cîştige timp, mărindu-şi, treptat, pretenţiile. Cere, mai întîi, exorbitantul, apoi imposibilul. Rochia de argint şi cea de aur ies fără cusur. Uimitor este însă faptul că meşterii împăratului pot satisface chiar fantezia prinţesei de a avea o rochie "de culoarea timpului". Văzînd că n-are scăpare prin supralicitare, prinţesa recurge la deghizare: renunţă la frumuseţe pentru a dobîndi siguranţa, acoperindu-se cu pielea unui măgar. Gradul maxim de sofisticare a îmbrăcămintei presupune adaptarea ei perfectă la corpul celui sau celei care o poartă. De aceea, cu cît mai luxoasă, cu atît îmbrăcămintea este mai transparentă. La limită se ajunge la minimalismul din filmul lui Robert Altman, care propune defilarea graţioasă a manechinelor nude. Împăratul lui Andersen este gol doar pentru copilul naiv din public; pentru toţi ceilalţi, el este învelit în straturile transparente ale imaginaţiei. O variantă kitsch a îmbrăcămintei sofisticate este pictarea unor haine iluzorii pe corpul gol. O tînără englezoaică a cîştigat un pariu, făcîndu-şi cumpărăturile la Harrod’s, neavînd altceva pe ea decît pictura în trompe l’œil a unei ţinute de stradă: T-shirt inscripţionat şi pantaloni mulaţi. Cu cît îmbrăcămintea este mai rafinată, cu atît asigură mai puţin securitatea corpului în faţa agresiunilor mediului. O femeie în rochie decoltată de seară sosită la han în vreme de vijelie nu este recunoscută drept prinţesă, în altă poveste de Andersen, decît după ce trece prin proba bobului de mazăre ascuns sub nouă saltele. În zilele noastre, deplasarea în maşina cu aer condiţionat de la un loc adăpostit la altul elimină teama de intemperii şi de temperaturi scăzute. Rămîn, totuşi, două forme de agresiune, pe care şi creato