In versiunea scenica a regizorului G?bor Tompa, Rinocerii lui Eugen Ionescu invadeaza scena mascati, drapati in robe negre. Cu miscari lente si sigure, ei se instaleaza pe scaune, isi scot telefoanele mobile si incep sa-l terorizeze pe Berenger cu nesuferitele lor semnale sonore. Cunoscatorii mai varstnici, care isi aminteau spectacolul lui Lucian Giurchescu din anii 1960, au strambat din nas: solutia li s-a parut facila, lipsita de inventivitate, o simpla glumita nedemna de asa piesa.
Mie, dimpotriva, solutia mi s-a parut adecvata si cu impact. Ea te face sa reflectezi asupra conditiilor in care se recepteaza astazi actul teatral. Nu fac parte dintre nostalgicii vremurilor in care lumea se imbraca in haine de seara pentru a merge la teatru; vestimentatia comoda si fara pretentii, numita odinioara "sport", astazi casual, este perfect acceptabila, cu conditia sa miroasa a proaspat. Noutatea neplacuta consta in accesoriile cu care se intra in sala de teatru. Scriitorul Renaud Camus povesteste ca, asistand la un spectacol intr-un teatru din Roma, a remarcat o doamna eleganta, bine aprovizionata cu pachetele si sticlute, pe care le-a lasat, o data golite, sub fotoliu, intr-un morman de gunoi. Prajiturelele numite madlene l-au ajutat pe Proust sa-si evoce momentele cruciale ale existentei, intre care experientele teatrale n-au lipsit. Este improbabil, insa, ca el sa le fi degustat in timpul reprezentatiei date de La Berma, alias Sarah Bernhardt, cu Fedra lui Racine, la Comedia Franceza. Daca nu bea si nu mananca, spectatorul rumega: mesteca gumita parfumata, fiind auditiv inofensiv, dar vizual dezagreabil.
Toate cele de mai sus palesc, insa, in comparatie cu efectele gadget-urilor. Pe cand ceasurile electronice erau o noutate, ele erau puse sa marcheze, prin tiuituri, sferturile de ora. Pagerele au avut o voga efemera, dar telefoanele mobile, din pacate, n
