Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eco Sud arunca in aer pretul gunoiului

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 iulie 2006 ·

Craiovenii ar putea fi nevoiti sa dea 150.000 de lei lunar numai pentru depozitarea gunoiului, conform unei solicitari a gestionarului rampei ecologice de la Mofleni. Criza gunoiului Baniei s-a acutizat dupa ce legislativul a decis diminuarea tarifului perceput de SC Eco Sud Bucuresti pentru depozitarea deseurilor la Mofleni, de la 17,85 dolari pe tona la 13,85 dolari. Considerând decizia consiliului local un act unilateral, SC Eco Sud a contracarat si a cerut 35 de euro pe tona de gunoi, adica de doua ori si jumatate mai mult decât in prezent si de peste trei ori mai mult decât intentionase primaria sa obtina la negocieri. Implicit, craiovenii, fiindca ei, si nu administratia publica, il platesc pe operatorul bucurestean, vor scoate lunar din buzunare de doua ori si jumatate mai multi bani pentru aceasta activitate, adica aproape 150.000 de lei, plus cei 65.000 de lei pe care Serviciul Public de Salubritate Craiova ii percepe acum pentru ridicarea si transportul gunoiului. In vreme ce Eco Sud isi justifica solicitarea prin diferenta intre dispozitiile legale in vigoare si cele de la data parafarii contractului de asociere intre Systema Ecologic si consiliul local municipal, oficialii din Banie considera cererea Eco Sud drept un joc la intimidare. „Nu e posibil asa ceva. Ei nu au respectat clauzele contractuale, iar pretul a fost negociat tocmai pentru a-si amortiza investitia. Conform contractului, nu au dreptul sa mai ceara majorari. Si daca ar fi sa punem intr-o schema a regulii de trei simpla termenii, adica obligatia lor de investitie, cota in care s-a realizat aceasta si pretul actual, am obtine un pret mult mai mic decât 13,75 dolari pe tona, cât a votat consiliul local municipal. Noi vom actiona conform hotarârii consiliului local, ceea ce inseamna ca pretul se va modifica in sensul diminuarii, nu al majorarii, respectiv de la 17,85 dolari pe tona la 13,85“,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 49 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 56 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Ciolacu, despre campania electorală: La nivel de coaliţie şi de conducere de coaliţie s-a menţinut linia roşie

HotNews acum 39 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Slatina că în coaliția de guvernare şi în conducerea acesteia a fost menţinută o „linie roşie" care nu a fost depăşită în campania electorală, iar abordarea alegerilor este una „mai matură".

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°