- Cultural - nr. 147 / 28 Iulie, 2006 ASOCIATIA CULTURALA ANSAMBLUL FOLCLORIC ,,ICONITA" Indragostita de cantecul autentic romanesc si formata la Scoala Populara de Arta, sub bagheta regretatului maestru Vasile Contiu, Maria Hadarig, cunoscuta si apreciata solista mureseana, a decis ca fostul Ansamblu folcloric ,,Braduletul", botezat de cateva luni ,,Iconita", care activa pe langa Casa de Cultura a Sindicatelor din Targu-Mures, merita mai mult de atat, si anume, sa devina o asociatie culturala de sine statatoare, cu personalitate juridica, cu drepturi si responsabilitati pe masura unei astfel de institutii. Desigur, in demersul sau de suflet, Maria Hadarig, care este si presedinta Asociatiei Culturale Ansamblul Folcloric ,,Iconita", a fost mai intai incurajata, apoi sustinuta moral de oameni cu inalta simtire romaneasca, sensibili la pastrarea traditiilor stramosesti, implicati ei insisi in actul de cultura mureseana, cum sunt Emilia Lates, indragita interpreta de muzica populara, Nicolae Baciut, directorul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Mures, Ioan Sacarea, presedintele sindicatului ,,Spiru Haret", dar si de mai vechile colaboratoare Maria Budila, Livia Sorlea si Ionela Morutan. Printre sustinatori, se afla si simpli iubitori de frumos, asa cum sunt Viorel Bubau, primarul comunei Santana, si Nicolae Nicoara, patronul SC Rominsta SRL. Desi este spre final cu semnarea ,,actului de nastere" al noii asociatii culturale, Maria Hadarig nu uita de unde a plecat _ Iclandu Mare - si nici de cei care i-au indrumat primii pasi pe calea atat de frumoasa, dar si de grea, a culegerii si promovarii cantecului popular. ,,Cred ca eu m-am nascut cantand, dar primele amintiri in care ma vad pe scena sunt cele de la serbarile scolare. In vremea aceea, aveam o foarte draguta profesoara de muzica, doamna Marcela Rusu, mama cunoscutului can