Un interviu este mai mult decat un text structurat pe alternanta intrebare-raspuns. Iscusinta intrebarilor il starneste pe interlocutor, il obliga sa formalizeze idei si stari, sa rememoreze intamplari pe care altfel, poate, le-ar fi pierdut ori le-ar fi lasat acolo, in ceturile memoriei. Ambii combatanti ies in castig atunci cand dialogul este incitant, ei descoperind impreuna adevaruri la care nu s-ar fi ajuns separat. Marturiile din dialoguri sunt mai vii, mai sincere, mai transante pentru ca sunt mai spontane, mai putin deformate de conventionalismul altor tipuri de texte in care interlocutorul s-ar fi exprimat. Vorbesc, evident, de interviurile bune.
Ciprian Chirvasiu (Destine fara noi, Editura Badea, 2006) si-a aflat interlocutorii intr-un moment de gratie: fara nici o urma de ipocrizie, fara nici o teama de a nu fi pe placul opiniilor la moda, chiar fara a-i menaja pe cei apropiati, ei reusesc un exercitiu de sinceritate si de libertate.
Intr-un limbaj frust adesea, personalitatile intervievate de Chirvasiu exprima adevaruri incomode, asezate de-a curmezisul celor trecute de la un om la altul, de la o televiziune la alta, de la o institutie la alta.
"E o nenorocire, zice Alexandru Paleologu, faptul ca azi, la noi in tara, nu stiu daca poti sa-i aduni pe toti inteligentii intr-o camera ca asta. Poate mai mare, dar nu cu mult! Evident ca n-au disparut oamenii inteligenti, nici cei cultivati. N-au disparut. Dovada ca ne vedem intre noi. Dar ei nu mai conteaza. Nimeni nu le mai acorda nici cea mai mica atentie, nici cel mai mic respect, nici o pretuire. Azi, la noi, cu anumite exceptii, te uiti cum oamenii care prezinta interes, despre care se pomeneste mereu, au o dubla calitate indisociabila: sunt si cretini, si miliardari".
"Romanii erau buni la niste lucruri, dar nu erau facuti pentru arta. Nici potcovarie, nici fierarie nu stiau. N
