Preturile destul de piperate ale abonamentelor si biletelor, coroborate si cu infrângerile din perioada precompetitionala, au alungat fanii Stiintei de pe stadionul „Ion Oblemenco“, care in trecut era un adevarat „vulcan“. Au fost intotdeauna prezenti, au luptat impotriva tuturor celor care au ponegrit culorile alb-albastre, au fost multi, au reprezentat sudul cu brio si au capatat respectul in intreaga lume. De ce? Raspunsul este simplu: au fost unici. Si asta o spune istoria. „...Fericire pe teren. Fericire in tribune. Festival pe Unirii. Strada principala a Craiovei e inundata de olteni. Cu steaguri. Cu tobe. Cu trompete! Cea mai buna si cea mai iubita echipa de fotbal din România a pasit, printr-o daruire impinsa pâna la sacrificiu, in turul patru al Cupei UEFA“, relata Gheorghe Mitroi, in Scânteia, pe 9 decembrie 1982, dupa meciul Craiova - G. Bordeaux. Momentele de glorie au continuat si Universitatea reusea sa invadeze sufletelor tuturor celor care au ignorat uniformele si regimul, stema Stiintei fiind venerata in mai toate colturile tarii. Traditia nu a murit Cu toate ca necazurile au curs lant, oltenii au ramas in picioare, sperând ca Dumnezeul lor nu doarme si le va oferi, in viitor, sansa sa se bucure din nou, sa fie primii. Si asta pentru ca idealurile au fost mereu aceleasi, iar speranta n-a murit. „Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor când am vazut ce era in tribune cu trei ore inainte de inceperea meciului. Am zis ca nu poate fi adevarat. Mai mult decât atât, am auzit ca afara au ramas peste zece mii de oameni cu biletele in mâna, pentru ca nu mai aveau unde sa intre pe stadion. N-am stiut niciodata ca voi ajunge sa joc la Craiova, dar ceea ce am vazut astazi depaseste orice inchipuire!“, spunea Jean Vladoiu, dupa Craiova - Steaua 2002-2003, fiind completat de unul dintre simbolurile Stiintei, Petre Deselnicu: „Suntem singura echipa care ar fi putut sa nu