Ciprian Paleologu

Deşi elev al lui Vasile Grigore, format adică la o şcoală retiniană, în spaţiul unei opţiuni pentru o vizualitate neangajată, - iar în această atmosferă de creaţie mulţi tineri s-au lăsat seduşi de reţetă şi au eşuat în efecte facile -, Ciprian Paleologu a optat pentru un discurs artistic amplu şi consistent, în care exprimarea plastică este tot atît de importantă ca şi angajarea existenţială. Dar, în pofida faptului că este foarte tînăr - el şi-a terminat studiile doar cu trei ani în urmă -, pictorul are deja o lume constituită, un univers de forme bine identificat şi o strategie a construcţiei simbolice cu ritmurile riguros clarificate.

Neoexpresionist în limbaj şi neoantropocentrist în imagine şi în filosofia implicită, el înţelege actul creaţiei atît ca pe un ceremonial grav, cu implicaţii existenţiale şi metafizice, cît şi ca pe o formă de asumare a timpului său într-o largă perspectivă morală.

Fie că lucrează în bidimensionalul clasic al picturii/graficii, fie că negociază cu cea de-a treia dimensiune prin decuparea mecanică a unor suporturi-forme-obiect, un fel de homunculi supuşi simultan triumfului şi degradării, Ciprian Paleologu invocă acelaşi spaţiu expresiv, în care accentele cad pe arhitectura imaginii, şi articulează acelaşi discurs, în care interesul este focalizat asupra unei umanităţi disjuncte, la limita diafanităţii celeste cu diformitatea şi grotescul de origine infernală. Privirea îcruntată a moralistului, a unui observator atent şi responsabil, privire ce identifică explicit surparea umanului prin exacerbarea dimensiunii lui tenebroase, este permanent şi una jubilatorie, ascensională, iremediabil sedusă de potenţialul afirmativ al limbajului.

Aşezat, cu un remarcabil curaj, chiar pe fîşia de graniţă dintre naştere şi apocalipsă, acolo de unde le poate privi