Recomandarea presedintelui Basescu, facuta cu prilejul analizei stadiului de pregatire a Romaniei pentru aderarea la UE - anume de a se folosi, pe langa cele circa 30 de miliarde de euro ce vor fi primite din partea UE, pentru sustinerea integrarii, credite externe in valoare de inca 30 de miliarde de euro pentru a face si mai substantial decolajul spre dezvoltare al Romaniei - este, fara indoiala, imbietoare. Nevoia de dezvoltare a Romaniei este imperioasa, iar recuperarea decalajelor imense care o despart de tarile dezvoltate din UE reclama o dinamica foarte puternica a cresterii economice, care nu ar putea fi obtinuta intr-un timp relativ scurt decat pe baza utilizarii unor resurse financiare consistente, de care Romania singura nu dispune. Cuplarea fondurilor europene pentru sustinerea integrarii cu apelul la credite externe substantiale este o oportunitate care, fara nici un dubiu, exista, plecand de la faptul ca poate in nici un alt domeniu, decat in cel al datoriei externe, Romania nu se inscrie mai deplin in parametrii de principiu stabiliti de UE pentru tarile membre. Respectivii parametri stabilesc, in ce priveste datoria externa, ca nivelul maxim admisibil al acesteia poate fi de 60% echivalent PIB. Or, nivelul datoriei externe actuale a Romaniei se afla la jumatatea acestei cote maxime admisibile, ceea ce evidentiaza un potential serios de recurgere la credite externe in continuare. Daca dezvoltarea s-ar rezuma la gasirea de resurse financiare si, cu atat mai mult, daca apelul la credite externe ar rezolva problema dezvoltarii, probabil n-ar mai fi existat atat de profunde decalaje de dezvoltare intre tari si nu s-ar mai fi consemnat atatea cazuri de tari supraindatorate extern care continua sa vegeteze insa in subdezvoltare. Nu este locul aici de a aduce in discutie teorii despre rolul factorilor financiari, prin comparatie cu cei tehnologici, naturali s