Daca in practica de presa americana, engleza sau franceza, reporteri speciali de televiziune ajung acei jurnalisti care au facut dovada ca au ceva in plus fata de restul, adica un spor de spontaneitate, atentie distributiva, simt al observatiei foarte dezvoltat, o buna practica a documentarii si mai ales cultura generala - pentru a se adapta oricarei situatii, a face legaturi si a sti sa exploateze si cea mai neinsemnata informatie -, la noi e taman invers. Ei trebuie doar sa vorbeasca fara rost: mult, prost, cu balbe sau graseieri deranjante, numai sa spuna fara sir o poveste insailata care se vrea "relatare" de la fata locului. Au demonstrat-o cu prisosinta ultimele evenimente dramatice pentru romani: inundatiile din Suceava - comuna Arbore.
Televiziunile s-au napustit ca pasarile de prada in comuna Arbore din nordul Moldovei, imediat dupa dezastru, ca de atatea alte ori in timpul inundatiilor din diverse parti ale tarii. Reporterii speciali "marca" ai fiecarei televiziuni au pus in scena cum s-au priceput ei mai bine "relatarea", au transmis cu sufletul la gura pentru a da masura dramatismului situatiei, au intrat in apa pana la mijloc, pana la gat (apropo, cei de la CNN - caci de acolo este importata, ca sa nu zic furata, "mizanscena" asta - nu intra in apa decat daca este absolut necesar, adica pentru a arata cat de adanca este ea, neexistand alta metoda prin care telespectatorii ar putea sa aiba dimensiunea realitatii expuse, asadar pentru acuratetea unei informatii, ci nu doar de dragul de a sta cu microfonul in mana in mijlocul apelor!), au filmat frontal oameni disperati, morti, zbierete, bocete, inmormantari, intr-un stil la care televiziunile occidentale au renuntat de multa vreme. A filma frontal oamenii in situatiile dramatice ale vietii lor nu se face TOCMAI pentru ca au fost pusi o data de catre soarta in acea postura si nu trebuie supusi i
