Dan Negru nu se dezminte. Prestaţia lui din emisiunea "Jocuri la Saint-Tropez" este de nota maximă şi îl recomandă ca pe unul dintre cei mai buni şi cu har moderatori de emisiuni de divertisment Dan Negru nu se dezminte. Prestaţia lui din emisiunea "Jocuri la Saint-Tropez" este de nota maximă şi îl recomandă ca pe unul dintre cei mai buni şi cu har moderatori de emisiuni de divertisment de la noi. Telespectatorii îl admiră şi pentru că o emisiune cu Dan Negru poate fi oricum, dar în niciun caz plictisitoare. Ce crede el despre şansa unei emisiuni precum cea din această vară de la Antena1? Doar el ne poate spune…
- Ai "pe mână" una dintre cele mai interesante şi ofertante emisiuni de divertisment ale verii şi, în general, ale anului 2006. Cum ai primit ideea realizării acestui show unic pentru ţara noastră?
- A fost o provocare pentru mine şi mă bucură mult că, de-a lungul vremii, am prezentat formate diverse de televiziune. Am cunoscut tot felul de şcoli de divertisment, am lucrat în sistemul italian cu "Ciao Darwin", am cunoscut sistemul spaniol cu producţiile lui Lazarov, "Ziua Judecăţii" este format englezesc şi acum am experimentat sistemul francez cu "Jocuri fără frontiere".
- E mai greu sau mai uşor faţă de celelalte emisiuni prezentate de tine, sub aspectul solicitării nervoase şi chiar fizice?
- E altceva de data asta... Nu prea există termen de comparaţie, în primul rând pentru că formatul se întâmplă în aer liber, lucrezi cu producători şi realizatori francezi, care au un alt sistem de muncă decât ai noştri. Pe de altă parte, consumul nervos este acelaşi, indiferent de formatul emisiunii.
- Care sunt invitaţii de până acum care te-au "cucerit" prin felul lor de a fi, de a se prinde în joc?
- Sportivii sunt de departe deosebiţi faţă de oamenii din showbiz. De fiecare dată când am de-a face cu sportivi, munca mea este mai