...sa fii compozitor si sa primesti de la un regizor ca Alexandru Tocilescu textul unei piese de teatru suprarealist, adica un conglomerat de cuvinte mai mult fara sens, insotit de rugamintea acestuia de a-i compune muzica?
Desigur, se pot imagina mai multe raspunsuri in care onoarea, surprinderea si descurajarea (dupa lectura textului) se pot combina in diferite proportii. Singura persoana care a fost pusa insa in aceasta incitanta situatie a fost compozitoarea Irinel Anghel, al carei raspuns la intrebarea de mai sus a fost dat pe scena Teatrului Bulandra prin muzica operei bufe Elizaveta Bam, textul apartinandu-i lui Daniil Harms.
Cine s-a aflat in Sala Izvor si a incercat sa se puna in situatia compozitorului acestei opere a putut observa problemele paradoxale pe care le ridica un astfel de spectacol. Pe de o parte ofertant fara limite din punctul de vedere al libertatii de asociere cu orice stil muzical, pe de alta parte inhibant prin ermetismul unor pasaje de text destul de intinse. Din fericire, forma - in care actiunea inceputa este oprita pe perioda unui imens vis si reluata apoi frust pentru a justifica aparitia rapida a unui final-ghilotina - a putut constitui un pretios punct de plecare pentru acea munca a autoarei de detectiv de sensuri inter si supratextuale.
Cu un instinct sigur, Irinel Anghel a stiut sa aleaga calea succesului ocolind cliseele, apeland la un discurs muzical dominat de stilul popular al citatelor din muzici pe cat de diferite stilistic, pe atat de bine cunoscute marelui public. S-a creat astfel un rapel cultural bulversant, dar absolut necesar pentru a da publicului impresia unui oarecare echilibru, senzatia unui continuu dej? vu pe spatii minuscule, potentand intr-o maniera remarcabila stralucitoarea dimensiune vizuala. Citatele au fost legate prin fragmente de muzica pe banda sau prin plonjeuri surprinzatoa
