Traian Basescu nu avea nevoie de un pretext pentru schimbarea sefilor principalelor servicii secrete, fiindca, potrivit legilor în vigoare, presedintele îi numeste pe directorii Serviciului Roman de Informatii (SRI) si Serviciului de Informatii Externe (SIE). Seful SRI are însa nevoie de votul majoritatii parlamentului, iar Traian Basescu a spus de mai multe ori ca nu poate risca o schimbare la varful acestui serviciu fiindca nu are la îndemana suficienta sustinere în Legislativ. Argumentele sale pentru mentinerea lui Radu Timofte în fruntea SRI si a lui Gheorghe Fulga la conducerea SIE erau însa de mai multe feluri. Mizand pe o ipotetica eficienta a continuitatii, Basescu a preferat sa lucreze cu personaje provenite din anturajul adversarilor sai, pentru a demonstra, pe de o parte, ca nu vrea sa foloseasca în jocuri politice serviciile si, pe de alta parte, pentru a-i constrange pe cei pastrati în functii sa fie mai exigenti si mai atenti în ceea ce fac. Exercitiul prezidential a fost de la început problematic, fiindca directorul Serviciului Roman de Informatii si al Serviciului de Informatii Externe, Radu Timofte si Gheorghe Fulga, au fost oameni influenti în PSD, iar la numirea lor în functii a contat doar criteriul politic, fiind ignorat total cel de performanta. Cei doi nu doar ca nu erau specialisti în domeniul serviciilor secrete, dar aveau si legaturi complicate, niciodata explicate pana la capat, cu oameni de afaceri controversati precum Sorin Ovidiu Vantu. Beneficii si prejudicii Presedintele cunostea biografiile încalcite ale sefilor SRI si SIE, dar evolutiile lor de dupa intrarea Romaniei în NATO, confirmate inclusiv de partenerii americani prin gesturi de curtoazie fata de acestia, care au mers în cazul lui Timofte pana la medalierea sa de catre CIA, l-au determinat pe Basescu sa încerce o convietuire cu ei. Relatiile au fost, însa, mereu ambigue, fiindc