Clădirea în care funcţionează, în prezent, Teatrul Sică Alexandrescu, construită la începutul anilor 60, cu termen pentru reparaţie capitală în anul 1987, nu a fost supusă niciodată unor lucrări ample de reabilitare şi modernizare. Sala de spectacole şi scena teatrului sunt singurele din oraş unde pot fi organizate spectacole mari, fapt pentru care, în acest moment, chiar dacă acustica nu este foarte bună, sunt găzduite, pe lângă piese de teatru, şi premierele Operei Braşov şi concertele simfonice extraordinare ale Filarmonicii Braşov. De asemenea, foaierul teatrului este deseori folosit ca spaţiu pentru organizarea de diverse expoziţii. Celelalte instituţii de cultură nu au sedii adecvate, iar altele chiar deloc. Filarmonica Braşov susţine concertele săptămânale la Cercul Militar Braşov, iar repetiţiile, într-un spaţiu impropriu, la Centrul Cultural Reduta. Pentru ambele locaţii se plătesc sume foarte mari pentru chiria sălilor. Sediul Operei, chiar dacă este unul foarte cochet, este mic, atât ca dimensiuni ale scenei, cât şi ca număr de locuri în sală. Astfel, Primăria Braşov împreună cu societatea Energy Soving Agency, firmă româno-daneză, a găsit soluţia ca Teatrul Dramatic să fie transformat într-un Centrul Cultural cu mai multe funcţiuni, fiind regândită sala de spectacol şi crearea posibilităţii de a fi utilizată ca atare, dar şi ca sală de conferinţe sau sală în care se pot organiza diverse evenimente. În proiect se mai prevede o nouă amenajare a sălii Studio, mărirea fosei şi crearea unui spaţiu la parter în suprafaţă de 530 mp, care ar putea fi folosit ca şi spaţiu pentru expoziţii şi sală de repetiţii pentru Filarmonica Braşov. În acest sens, Consiliul Local va analiza, în şedinţa de luni, schimbarea destinaţiei actuale a clădirii Teatrului Sică Alexandrescu în Centru Cultural Braşov, precum şi efectuarea lucrărilor de modernizare, amenajare şi reparaţii c