Acum cîţiva ani, cu ocazia unei dezbateri, foarte la modă atunci, pe tema manualelor alternative, un cunoscut intelectual, lider de opinie care, ca şi azi, susţinea într-o emisiune t.v. că manualul de istoria României trebuie să fie unic, exprimînd punctul de vedere al statului. Mi-am amintit de opinia cu pricina săptămînile trecute, urmărind ce se întîmplă la Chişinău cu tratatele şi manualele de istorie. O echipă de istorici locali, la fel de iluştri ca şi lingviştii care au întocmit mai demult dicţionarul limbii aşa-zicînd moldoveneşti, au propus o carte de istorie a ţării lor care să fie în deplin acord cu vederile oficialităţii actuale din Republica Moldova. Aşadar o istorie a Republicii Moldova conformă cu punctul de vedere al statului de dincolo de Prut. în esenţă, istoria inspirată de ideologia comunistă a domnului preşedinte Voronin nu se deosebeşte prea mult de aceea de pe vremea Republicii Sovietice Moldoveneşti inspirată de tovarăşul preşedinte Brejnev. E vorba de o istorie paralelă şi diferită de a României. România interbelică e socotită o putere imperialistă care a anexat, de două ori, Basarabia, împotriva voinţei poporului moldovean, impunîndu-i o administraţie dispreţuitoare şi coruptă. Pactul Ribbentrop-Molotov n-ar avea nici o legătură cu întoarcerea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la fosta URSS: ele au revenit în sînul patriei mumă, eliberate de sub ocupaţia străină. Şi aşa mai departe, răsucind ideologic adevărul, despre întreg trecutul istoric. Exemplele din perioada contemporană sînt doar mai grăitoare decît cele din perioade mai vechi.

Despre caracterul profitabil al unei istorii unice şi de stat, Orwell avea o idee clară, cînd, în faimosul lui roman 1984, relata felul în care cele trei mari puteri ale lumii, singurele din utopia lui politică, se aliau cîte două împotriva celei de a treia, în mereu alte combinaţii, şi rescriau la