Din fericire, pariul pe care-l propune cea mai recentă carte a lui Livius Ciocârlie (Pornind de la Valéry, Editura Humanitas, 2006) nu e atât de apăsător pe cât ar părea. Şi nici atât de impersonal cum se anunţă. Iar aceasta fără a-i ştirbi în vreun fel din merite. Nu e puţin lucru ca un grupaj de note fragmentare pe marginea textelor unui autor ca Paul Valéry să evite pericolele din gama didacticismului, a erudiţiei seci sau a admiraţiei necondiţionate. Şi pare de-a dreptul incredibil să-ţi menţii umorul, savoarea personală, luciditatea, fie că porneşti de la, fie că te opreşti la Valéry. Este tocmai ceea ce lui Livius Ciocârlie îi reuşeşte fără efort şi fără ezitări. Aproape jumătate dintre comentariile de aici au apărut în rubrica omonimă pe care autorul a ţinut-o în paginile României literare. Publicate în foileton, ele au tot dinamismul necesar unei asemenea teme. Din acest punct de vedere, volumul reprezintă o surpriză activă pentru aproape orice cititor; un (fals) îndreptar de lectură cu creionul în mână şi o (insidioasă) tentaţie de a scrie, la rândul său, pe manşeta cărţii.

Autorul fragmentar

"Un autor fragmentar n-ar trebui citit pe fragmente, ci întreg. Cel puţin nu dacă vrei să-l cunoşti. Sigur, nimic nu te împiedică să glosezi înainte de a-l fi parcurs de la un cap la altul, dar te expui la frecvente dezminţiri. Ca să preîntâmpin neajunsul, mi-am spus: pornesc de la Valéry, nu scriu despre el. Degeaba. E numai o consimţită iluzie pe care mi-o fac. În realitate, pornind Ťde lať o frază, implicit socotesc că aşa gândea Valéry. Dacă aş avea privirea de ansamblu (ceea ce m-ar transforma în exeget şi m-ar plictisi), aş şti că el nu s-a sfiit să se contrazică. De altfel, poate că tocmai în această libertate faţă de propriile sale afirmaţii constă raţiunea de a fi a autorului fragmentar." Înainte de a fi un comentariu, p