Pe ramasitele vechii statiuni Ocnele Mari au mai ramas acum doar doua stranduri numite chiar Ocnele Mari si Ocnita. Pe langa cele doua stranduri, ocnenii au mai ramas si cu povestile locului. Una dintre ele este cea a haiducului Miu.
Strandurile din Ocne apartin amandoua aceluiasi "patron" bucurestean care a inchiriat de la o alta firma. In ziua cand i-am trecut pragul, apa potabila de la dusuri si grupurile sanitare erau oprite. Firma proprietara avea datorii catre autoritatile locale de 1,5 miliarde de lei. Si ca sa oblige patronul sa-si plateasca darile, primaria oprise apa. Din acelasi motiv, la strandul de la Ocne, in loc sa fim primiti cu un calduros "Bine ati venit!", la poarta ne-a intampinat un afis pe care scrie: "Nu curge apa la dusuri".
PEISAJ DEZOLANT. Pe langa cele doua bazine cu apa tamaduitoare, strandul mai este accesorizat cu vreo 20 de casute din lemn, cateva locuite, altele lasate in paragina, cu podelele inundate, dar cu usile deschise primitor. In una din ele sunt chiar semne ca cineva a locuit-o. Trebuie sa fii nebun sau disperat sa inchiriezi o casuta cu "picioarele" in apa. Baza de tratament este inchisa si paraginita. In apa se zbenguie cativa copii si cativa adulti se trateaza si in apa sarata. Nu sunt mai mult de 100 de persoane in total. Peisajul este putin deprimant. In plata biletului de intrare, 25.000 de lei, sunt incluse si manelele ce tipa de te asurzesc. Repertoriul este adus intentionat pe CD-uri pirat, probabil, din piata de la Berceni. Se simte "mana" de bucurestean.
RECLAMATII. Mergem sa vedem casutele. Suntem intampinati de o explozie de reclamatii. Turistii ne trag de maneca. "Sunteti de la Valcea, de la ziar?", ne intreaba o doamna directoare de scoala din Caracal. Pe bune! Se lumineaza la fata cand ii spunem ca suntem de la Bucuresti, de la Jurnalul National. Simte nevoia sa-si verse naduful. "Pentru ce pl
