Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile, preocupate de starea drumurilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 iulie 2006 ·

Sectorial de Transport (POST), a ajuns ieri la Cluj. Reprezentanţii Prefecturilor, Consiliilor Judeţene şi ai Primăriilor din judeţele din nord-vestul ţării au aflat, în Sala Mare a Sectorial de Transport (POST), a ajuns ieri la Cluj. Reprezentanţii Prefecturilor, Consiliilor Judeţene şi ai Primăriilor din judeţele din nord-vestul ţării au aflat, în Sala Mare a Primăriei, cele mai bine plasate proiecte cu şanse de finanţare în următorii opt ani.

Potrivit echipei din Ministerul Transporturilor, secretarul de stat Septimiu Buzaşu şi consilierul Cătălin Costache, bugetul total al POSTransport, pentru perioada 2007-2013, este de 5 miliarde euro, din care 4 miliarde euro fonduri UE, restul confinanţare de la bugetul de stat. Cele mai bine plasate pe lista proiectelor evaluate, din Regiunea de Nord-Vest, în sistemul POST, se află sectorul de drum Zalău-Aleşd, varianta ocolitoare din Dej, staţiile de cale ferată din Satu Mare, Baia Mare, Zalău şi Bistriţa, aeroporturile din Cluj şi Oradea. Pentru a deveni operaţionale, proiectele vor fi negociate cu Comisia Europeană. Pe lângă Autostrada Transilvania, mai sunt finanţate de la bugetul central DN Petea-Satu Mare, variantele ocolitoare din Satu Mare, Cluj, Oradea, Zalău, Aleşd, Bistriţa. Urmează să fie reabilitate în programul 6, cu finanţare BEI, DN Arad-Oradea, Oradea-Satu Mare, Livada- Halmeu, Dej-Baia Mare, Satu Mare-Baia Mare, Baia Mare-Iacobeni, Zalău-Răstoiu. Din cele 3,8 miliarde euro disponibile pentru Proiectele Operaţionale Regionale (POR), cota alocată Regiunii de Nord-Vest este de 400 milioane euro. Din acestea, 140 milioane sunt destinate proiectelor comune de refacere a drumurilor judeţene, restul fiind orientate spre proiectele de siguranţă publică şi educaţie. Oficialii ardeleni prezenţi la prezentarea programului au fost interesaţi de proiectele sărite de pe listă, aeroporturile din Baia Mare, drumuril

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 5 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 38 minute
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 7 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 7 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 8 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 8 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

PSG – Arsenal 2-1 şi parizienii vor juca a doua finală de Liga Campionilor din istorie

News.ro acum 3 ore
Echipa franceză Paris Saint-Germain s-a calificat miercuri seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în manşa secundă a semifinalelor, pe teren propriu, formaţia engleză Arsenal Londra, scor 2-1. Arsenal a început meciul de la Paris plecân

„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții

HotNews acum 6 ore
Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul american în Danemarca pentru discuții, după articolul în care Wall Street Journal a relatat că Washingtonul a ordonat serviciilor de info

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

8°/18°
Iasi
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

7°/10°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/13°
Constanta
acum

13°
joi

11°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/10°
Timisoara
acum

12°
joi

10°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/18°
dum.

8°/14°