Au trecut 8 ani de cand a fost adoptata, la Strasbourg, de catre Adunarea Parlamentara a C.E., "Recomandarea 1333/97 pentru limba si cultura aromanilor" si 6 ani de la adoptarea ei de catre C.E. - Comitetul Ministrilor. Dar nicaieri nu a fost acordat vreun sprijin satisfacator pentru aplicarea ei in practica.
Ca urmare, limba si cultura aromanilor continua sa fie amenintate cu disparitia.
In Romania - unde, intre cele 2 razboaie mondiale, au gasit adapost fratesc mai multe mii de familii ale aromanilor, refugiate pentru a-si pastra mai bine identitatea (propria limba si cultura, componente valoroase ale patrimoniului intregii latinitati rasaritene), li se spune de catre unii oficiali (printre care si dl. Andrei Plesu, cand era ministrul Culturii (apud Hr. Candroveanu in "Desteptarea") ca li se pot asigura fonduri pentru limba si cultura lor numai daca ei se declara "minoritari".
Fara doar si poate, o asemenea solutie este nefireasca. Aromanii n-au venit in Cadrilater ca sa mareasca numarul popoarelor straine, "minoritare". Ei au in Romania un statut juridic special. Sunt un caz atipic. Ei fac parte din ramura sudica a romanitatii/latinitatii rasaritene. In perioada 1925-1930, au fost "colonizati" in Dobrogea de Sud, devenind stapani pe pamanturile abondonate de turci, dupa 5 secole de ocupatie otomana, cu misiunea de a "romaniza" Cadrilaterul.
Mai tarziu, in 1940, Romania a fost nevoita sa cedeze, Bulgariei, Cadrilaterul (judetele Durostor si Caliacra). Dar, prin schimbul de populatie convenit atunci, Romania a scapat de prezenta populatiei "minoritare" bulgare din Dobrogea de Nord (judetele Tulcea si Constanta) pentru a se face loc aromanilor care erau nevoiti sa-si piarda inca o data avutul, rosturile, sperantele pentru un viitor sigur al generatiilor viitoare si nu erau in situatia colonistilor olteni sau moldoveni care puteau sa se inapoie
