Elena Rizea nu a parasit niciodata drumul batatorit de mama sa, Elisabeta.
La trei ani de la moartea Elisabetei Rizea, intr-o casa albastra, mica, dar curata, incarcata de o istorie intunecata, am gasit-o pe fiica ei, Elena.
Ajunsa la 75 de ani, in Nucsoara natala, judetul Arges, femeia traieste povara uitarii si drama oamenilor in varsta ai Romaniei: un venit de mizerie si o singuratate apasatoare.
Doar amintirile i-au mai ramas. Din amarul lor gaseste puterea de a merge mai departe. Si tot din ele, femeia decupeaza, printre lacrimi, franturi din viata ei trecuta: un copil martor la bataile administrate mamei sale, lipsa tatalui fugarit de comunisti prin paduri si inchisori, anchetele din anii de temnita ai Elisabetei, convietuirea fortata cu securistii sub acelasi acoperis, violentele fizice si morale la care au supus-o acestia.
Intr-o incapere plina de icoane, cu Biblia deschisa pe masa, Elena Rizea marturiseste ca nu ar schimba nimic din trecutul ei daca pentru asta ar fi nevoita sa faca vreun compromis.
„Uite, aduna urzici sa manance burghezul”
EVZ: Cum a inceput drama familiei dumneavoastra ?
Elena Rizea: Unchiul Gheoghe Suta, un om bogat, var primar cu mama mea, era taranist. Tata era vaduv cand a cunoscut-o pe mama. Prima lui sotie a murit la opt zile dupa ce a nascut.
Unchiul Suta a vrut ca Elisabeta sa il ia pe tata de barbat, chiar daca fratii ei s-au opus. De Craciun, acesta ii aduna pe copii langa pom si le facea cadouri. Lumea il iubea pentru ca era cinstit si bun.
Asta nu le-a placut comunistilor. L-au arestat, l-au batut si i-au dat drumu’ in camasa de noapte sa se intoarca acasa. Pe drum l-au impuscat. A cazut jos si i-au zis in batjocura „uite, aduna urzici sa manance burghezul”. Au permis unei verisoare sa il duca direct la cimitir.
V-a anchetat Securitatea?
Cat mama a fost in detentie, securi
