Cazul directorilor de servicii secrete ia amploare. După ce aceştia şi-au făcut cunoscută intenţia de a demisiona, în urma faptului că preşedintele şi-a exprimat nemulţumirea faţă de neglijenţele care au făcut posibilă dispariţia lui Hayssam, lucrurile au început să se contureze cu mai multă claritate. Primul element limpezit constă în faptul că ei au fost, practic, obligaţi să-şi prezinte demisiile. Tehnic, au fost demişi. Chiar dacă nu ar fi dat curs solicitării imperative a şefului statului, zilele lor ar fi fost, oricum, numărate, la comanda instituţiilor. Culmea este că exact ceea ce le-a întărit poziţiile în urmă cu un an, pe vremea crizei ostaticilor, le-a fost fatal acum: Hayssam. Când l-au identificat a fi artizanul scenariului cu răpirea au primit onoruri şi mulţumiri. Când au dovedit că nu sunt în stare măcar să-i pună o „coadă”, ca lumea, s-a dat cu ei de pământ.

E greu, probabil, să fii şef de serviciu secret şi să mai şi reuşeşti să mulţumeşti, întodeauna, pe toată lumea. De data asta, directorii l-au nemulţumit doar pe preşedinte, cel care a făcut din Hayssam port-drapelul cruciadei sale împotriva terorismului - atât cât e - şi a corupţiei. Traian Băsescu s-a implicat în această afacere mai mult decât i-ar fi permis-o reglementările constituţionale, cu aceeaşi nonşalanţă cu care nu ţine cont de nimic din ceea ce l-ar împiedica să-şi atingă obiectivele (vezi, ca model, „forţarea” numirii guvernului Tăriceanu). Această asumare îi aruncă acum în spate costurile succesului. Pierderea lui Hayssam este poate cea mai dură lovitură pe care o primeşte şeful statului în mandatul său lung deja de 19 luni. Toate vorbele mari şi frumoase despre noul cadru, neticăloşit, alunecă în derizoriu în condiţiile în care întregul caz Hayssam nu este altceva decât o „mânărie” pe faţă, lipsită de cea mai mică intenţie de a-i estompa carenţele de fond. Judecătorii mai mu