Daca suntem de acord ca eforturile si dificultatile tin de conditia emigrantului, atunci e cazul sa ne gandim - cu ingrijorare si respect - la „conditia micului emigrant".
Si la fel: daca unii autori s-au mai ocupat cu observarea - ca sa nu zicem studierea - vietii emigrantului adult, la cei mici nu s-a gandit nimeni. Poate si datorita parerii grabite si superficiale conform careia toate grijile si dramele sunt ale celor mari (slujba, casa etc.) - cei mici fiind protejati prin simplul lor statut de copii.
Ei bine, lucrurile nu stau deloc asa.
Iar problema micului emigrant, cu sau fara voia cercetatorilor, iese la suprafata atunci cand parintii isi arata ingrijorarile - si aceasta nu se produce cu referire la confortul material al odraslelor lor, ci cu privire la educatia si viitorul acestora.
Dificultatile si strategia depind de varsta la care copiii vin in tara de adoptie: daca micul emigrant a venit (impreuna cu parintii, de regula) dupa ce a facut cativa ani de scoala in patria natala, dificultatile arata intr-un fel: daca el a venit de foarte mic si trebuie sa-si inceapa scoala in patria adoptiva, strategia si dificultatile arata altfel. Nu putini sunt parintii care se sperie de schimbarea limbii (in cazul pruncilor lor) atat de tare incat fac eforturi sa-i… dezobisnuiasca a mai vorbi romaneste, spre a se dedica eficace - cred ei - numai limbii de adoptie. Cei mai multi, insa, isi indruma copiii spre pastrarea in paralel a celor doua limbi si a celor doua culturi.
Si ca proba ca aceasta strategie este benefica, iata cazurile care urmeaza, comunicate noua de acelasi neobosit si dedicat cronicar al vietii romanilor din Nordul Californiei, parintele Gheorghe Naghi din San Jose.
Fetita Azaleea Rad din Hayward a venit in America de foarte mica, impreuna cu parintii. Nascuta in 1989, ea a trebuit, practic, sa descopere scoala in vari
