Iubirea daruita neincetat unui copil nu-i poate dauna niciodata. Nu exista "il pupi prea mult", "il mangai prea mult", "il alinti prea mult".
Oricine are nevoie de dragoste, iar dragostea e precum sunt aerul si apa. E vitala! Copiii au nevoie de caldura sufleteasca. Fiecare contact cu pielea copilului stimuleaza producerea unuia dintre hormonii fericirii, oxitocina. Micutii care traiesc intr-un mediu "rece", care sunt privati de mangaierile, imbratisarile parintilor, devin cu timpul mai mult decat timizi si ajung sa aiba, mai devreme sau mai tarziu, probleme in societate.
ASPECT. Dar timiditatea poate fi un lucru bun sau un handicap al copilului. Asta depinde din ce punct de vedere e privita situatia. Timiditatea este un aspect al personalitatii copilului si nu un defect. Multe din persoanele timide stiu sa asculte foarte bine, iar prezenta lor e, adesea, binevenita chiar daca nu participa la o discutie. Pentru ca nu e nimic rau in a fi timid, parintii ar trebui sa nu se scuze fata de ceilalti, spunand "e, este mai timid". Remarca asta n-ar trebui facuta, mai ales de fata cu micutii. Un copil timid, dar cu un psihic sanatos, priveste in ochii celui care i se adreseaza, este politicos si pare fericit cu el insusi. In rest... este doar tacut. Anumiti copii timizi sunt, de regula, mai circumspecti cu persoanele din jurul lor. Accepta mai greu sa socializeze cu strainii, pe care-i studiaza intai, dupa care decid daca "relatia" cu ei merita efortul sau nu.
Sunt copiii pentru care timiditatea este un handicap. Ei sunt mai mult decat timizi... sunt necomunicativi, inchisi in ei, evita contacul vizual cu ceilalti si au multe probleme de comportament. Studiile au aratat ca acei copii care s-au autocategorisit ca fiind timizi au tendinta sa se placa mai putin, sa se subestimeze, lucru ce este perceput negativ si din exterior.
Incurajari - Cum poate fi a
