Sub codrii Vrancei, la Manastirea Dalhauti .
O vezi de departe, suita pe culmea unui deal. De oriunde ai veni, de la Jaristea sau Focsani, turla si cupola bisericii Dalhauti rasar, stralucitoare in soare, din stransoarea verde a padurii. E o padure seculara, deasa si greu de trecut, o rezervatie naturala ce mai pastreaza, miraculos, tufani enormi si frasini de necuprins, specii de tisa si cedru...
Codrul cu sihastri
O vezi de departe, suita pe culmea unui deal. De oriunde ai veni, de la Jaristea sau Focsani, turla si cupola bisericii Dalhauti rasar, stralucitoare in soare, din stransoarea verde a padurii. E o padure seculara, deasa si greu de trecut, o rezervatie naturala ce mai pastreaza, miraculos, tufani enormi si frasini de necuprins, specii de tisa si cedru, plante si ierburi de mult disparute prin alte parti. La Dalhauti, totul pare iesit cumva din timp: copacii batrani de sute de ani, ruinele primei biserici datate de la 1464 sau povestea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, cea taiata cu iataganul de catre turci. Inaintand adanc in inima padurii, te lasi cuprins de salbaticia locului, de vibratia mistica a pamantului pe care calci, si nu ramai surprins cand maica Irina, ghidul manastirii, iti spune ca pe vremuri, toate poienile si rapele Dalhautilor erau intesate de sihastri; ca in manastire vietuiau candva peste 400 de calugari, oameni aspri si postitori, retrasi in adapostul si tacerea imensitatii vegetale, ce se intindea pana la Focsani, cale de 15 kilometri. Singurul drum spre manastire era o poteca subtire, batuta doar de capriori si pelerini rataciti.
In timp ce maica Irina povesteste si ne arata infrigurata vestigii si cotloane risipite de pustnici, umbra Sfantului Vasile de la Poiana Marului, zis si Carpatinul, se lasa usor, peste dealuri si chilii. Din toate manastirile prin care a trecut, Dalhauti es
