Cel mai mare distribuitor mondial, grupul american Wal-Mart si-a anuntat vineri, 28 iulie, retragerea de pe piata germana, si prin aceasta din Europa. Wal-Mart a anuntat ca va ceda cele 85 de magazine - dintre care 19 sunt detinute in mod direct iar celelalte inchiriate - catre cel mai important actor de pe piata germana, Metro, fara a preciza insa pretul acestei tranzactii, se arata intr-un comunicat al grupului.
In Germania Wal-Mart detine peste 11.000 de salariati si afiseaza o cifra de afaceri de aproximativ 2 miliarde de euro.
Grupul s-a implantat aici in 1997, prin achizitionarea supermarketurilor Wertkauf si Interspar, insa nu a reusit niciodata sa isi domine concurenta. Nu exista o statistica a rezultatelor sale din aceasta regiune, insa analistii considera ca ele au fost mereu negative. ''A devenit din ce in ce mai clar ca ne este aproape imposibil sa atingem dimensiunile si rezultatele dorite in Germania, in conditiile economice dificile din clipa de fata'', a declarat vicepresedintele Wal-Mart, Michael Duke.
Aceasta este cea de-a doua piata parasita de Wal-Mart in acest an, dupa ce in luna mai a anuntat retragerea din Coreea de Sud.
Operatia, precizeaza analistii, ar trebui sa ii permita grupului Metro sa isi intareasca ramura de hipermarketuri Real si sa devina numarul unu pe acest segment in Germania. La acest capitol piata nemteasca este dominata la ora actuala de Kaufland (grupul Schwarz, care mai detine si Lidl).
Teama unor eventuale concedieri in urma acestei retrageri nu pare sa ii sperie pe cei de la Metro, care, vrand probabil sa cucereasca si mai mult din piata, promit un cost minim, din punct de vedere social, pentru preluarea magazinelor.
Esec al modelului american
Directorii Wal-Mart au recunoscut ca politica de marketing a grupului pe piata germana a fost insotita de erori grave.