Oferta redusa de personal specializat face ca piata retailului farmaceutic sa fie scena unor adevarate licitatii intre angajatori pentru atragerea resurselor umane, spune Eugen Gane, director de resurse umane al lantului de farmacii Sensiblu.
"Daca m-ar intreba un om de resurse umane care este domeniul cu cele mai mari provocari, i-as spune sa se duca in retailul pharma si va intelege ce inseamna sa faci HR intr-o piata in care ai de-a face cu intelectuali, insa in care cererea este cu mult mai mare decat oferta", afirma Gane.
Astfel, explica el, in conditiile in care afacerile marilor jucatori se inscriu intr-un trend de dezvoltare continua, iar legislatia pune accentul pe personalul de specialitate, cei mai putin de 8.000 de farmacisti atestati care exista in prezent in Romania reprezinta o baza de selectie evident insuficienta pentru cele aproximativ 5.000 de farmacii de pe piata. Mai mult, precizeaza Gane, peste 1.000 dintre cei 8.000 aleg sa lucreze in alte industrii decat in cea de retail.
"Un calcul simplu spune ca media de personal pe farmacie este de putin mai mult de un om pentru fiecare unitate, in contextul in care legislatia prevede ca, pentru a tine o farmacie deschisa de luni pana duminica, de la ora 8.00 pana la ora 22.00, iti trebuie o schema de personal de cel putin trei farmacisti", declara Gane.
El adauga ca, in prezent, in Sensiblu media per unitate este de aproximativ 2,5-2,6 specialisti, insa cifrele nu sunt inca cele pe care compania si le-ar dori.
Potrivit directorului sau de resurse umane, personalul Sensiblu, care numara in prezent aproape 1.800 de oameni, a crescut cu peste 300 de persoane in prima jumatate a anului, strategia urmand sa se inscrie pe aceeasi "panta de dezvoltare agresiva" pana la sfarsitul anului, cand, ca urmare a deschiderii de noi unitati, numarul total de angajati ar trebui sa ajunga