Gauri negre ale istoriei. Ion Gavrila Ogoranu. Corespondenta din Canada.
Procesul comunismului nu inseamna doar demascare, ci si recunoasterea publica a celor ce au luptat contra lui. Uneori, cu pretul vietii
La 1 mai 2006, inima celui ce a fost Ion Gavrila Ogoranu a incetat sa mai bata. Ziarele si intreaga presa din tara au mai spus, ici si colo, cate ceva despre pierderea acestei personalitati, a acestui "erou necunoscut". Din pacate, s-a scris si s-a spus foarte putin fata de cat ar trebui. Meritele si valoarea acestui om, in lupta pentru apararea nationala, trebuie mentionate si popularizate in mass-media, mult mai mult fata de cat s-a facut. Dupa ce mi-a mai trecut durerea, si dupa ce am fost extrem de dezamagit fata de reactia istoricilor, politicienilor si a ziaristilor din tara, cu teama si emotie "am indraznit" sa astern pe hartie impresiile, rememorarea si propria-mi evocare fata de acest munte al demnitatii si curajului in lupta impotriva comunismului. Asa cum din generatie in generatie ni s-a spus si ni s-a vorbit despre Avram Iancu, despre Iancu Jianu, Pintea Viteazul si multi alti haiduci de pe meleagurile noastre natale, tot astfel va trebui de acum inainte sa vorbim, sa transmitem din generatie in generatie, "haiducia" petrecuta pe meleagurile tarii noastre, dupa instalarea regimului bolsevic in Romania.
Necunoscutul din fata portii
Pe Ion Gavrila Ogoranu l-am vazut si intalnit pentru prima data in decembrie 89. Nu mai stiu exact daca a fost ziua de 23 sau 24 decembrie, dar in mod sigur a fost a doua sau a treia zi dupa fuga lui Ceausescu.In acele zile, traite cu maxima intensitate si sperante de libertate, la numai 17 ani, cat aveam pe atunci, n-am reusit sa retin totul, asa cum a fost, minut cu minut si ceas cu ceas. Emotiile, fericirea, oboseala acumulata in urma mai multor nopti nedormite, faptul ca evenimentele se
