Cincizeci de maicute traiesc la Manastirea Sfânta Treime din Gorj. Pentru oamenii „obisnuiti“, traiul pe care aceste femei l-au ales ar fi poate greu de suportat. Dar pentru ele, aceasta manastire este „tinda Raiului, casa lui Dumnezeu, cerul cel de pe pamânt…“. Se trezesc cel târziu la patru dimineata. Fiecare isi face ordine in chilie, exact asa cum ar face orice femeie la casa ei. Cu o singura mare diferenta: in toata vremea, maicutele isi insotesc treaba cu rugaciunea! „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa…“. Iar munca nu e istovitoare, pentru ca la manastire nu au nevoie decât de un pat, o policioara pentru putinele lucruri personale si o masuta cu carti de rugaciuni. Apoi schimba vesmintele de somn cu cele de zi: intâi o camasa alba - „bucuria infierii de catre Dumnezeu“, apoi dulama neagra (asemanatoare cu aceea de noapte), semn al pocaintei lor de aici inainte si pentru totdeauna. Pe spate isi petrec paramanul brodat cu Sfânta Cruce, uneltele de tortura si legamântul. „Noi purtam crucea pe umeri asa cum a purtat Hristos“. La mijloc se incing cu brâul primit in ziua calugariei, ca sa le infrâneze trupul, lacomia pântecelui si poftele lumesti. Pe deasupra imbraca rasa, tot neagra, cu mâneci si fara nasturi - „haina mântuirii si platosa dreptatii. Ascund pe urma parul sub culionul infasurat in tulpane, incalta sandalele simple, usoare si isi petrec pe dupa degetele fara podoabe mataniile: cu 33, o suta sau o suta cincizeci de noduri, dupa câte rugaciuni si matanii are fiecare de facut zilnic“. Rugaciuni si diaconii La patru si jumatate, când clopotele incep sa rasune in vazduh, maicutele isi parasesc chiliile si se indreapta spre biserica. Incepe Mezonoptica, prima din cele sapte laude pe care monahii trebuie sa le implineasca intr-o zi. Doua ore dupa cinci dimineata se slujeste Utrenia, apoi Ceasul Intâi. O singura pauza d