Israelul a dinamitat discutiile privind procesul de pace in Orientul Mijlociu, dupa ce a lansat ieri un violent atac cu rachete asupra unei cladiri in care se aflau cateva zeci de refugiati libanezi. Peste 50 de persoane, dintre care aproape jumatate copii, au fost ucisi in raidul asupra satului Cana, in sudul Libanului.
Oficialii libanezi au reactionat dur la atacul israelian, refuzand sa se intalneasca, la Beirut, cu secretarul de stat american, Condoleeza Rice, care urma sa le prezinte planul de pace pe termen lung negociat de presedintele american George W. Bush si premierul britanic Tony Blair, la sfarsitul saptamanii trecute. Conform planului, violentele trebuie oprite, refugiatii sa se intoarca acasa, iar guvernul sa capete independenta.
Premierul libanez, Fouad Siniora, a cerut incetarea imediata a focului si intrunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU. Siniora a anuntat ca nu se mai intalneste cu Rice pana ce atacurile aeriene asupra Libanului nu se vor opri.
"In aceasta dimineata trista nu este loc de niciun fel de discutii, ci doar de un acord de incetare a focului imediat si neconditionat", a spus premierul libanez.
Majoritatea liderilor occidentali, printre care si Papa Benedict al XVI-lea, au vorbit ieri despre incetarea imediata a focului, insa premierul israelian Ehud Olmert a spus ca nu va opri atacurile. Aflata la Ierusalim, Rice a declarat ca o incetare a focului se afla mai mult ca niciodata pe ordinea de zi, dupa ce s-a declarat "profund indurerata de pierderea teribila de vieti nevinovate" in urma raidului israelian asupra satului Cana. Ea a spus ca a venit vremea pentru o incetare a focului in razboiul dintre Israel si militiile Hez-bollah. Insa Israelul mai are nevoie de zece pana la 15 zile pentru a-si continua ofensiva impotriva militiilor Hezbollah din Liban, a spus premierul israelian Ehud Olmert intr-o