Interventia liderilor UE a fost necesara dupa ce israelienii au declarat ca au primit unda verde de la comunitatea internationala sa continue atacurile din Liban
Interventia ministrului de Externe finlandez, Erkki Tuomioja, reprezentand tara care detine Presedintia Uniunii Europene, a fost necesara dupa ce Israelul a dat o interpretare fortata concluziei summit-ului de miercuri de la Roma.
Saptamana trecuta, Roma a gazduit lideri mondiali, europeni, americani si din lumea araba, aflati in cautarea unei solutii diplomatice pentru razboiul din Liban.
Printre cei mai importanti participanti la conferinta se numara Condoleezza Rice, Kofi Annan, cativa ministri de Externe europeni, precum si oficiali din Liban, Arabia Saudita, Iordania si Egipt, fara a fi prezent insa nimeni din partea Iranului sau a Siriei.
Deoarece politicienii prezenti in Italia nu au cerut incetarea imediata a focului si au declarat numai ca planuiesc crearea unei forte ONU de interventie, Israelul a raspuns spunand ca va continua ofensiva din Liban deoarece la Roma a primit permisiunea oficiala a comunitatii internationale in acest sens.
Reactiile europenilor sunt deocamdata la nivel de tara
Mesajul ministrului finlandez, exprimat joi in timpul unui turneu in Orientul Mijlociu, este ca interpretarea israeliana este total gresita. Imediat, Guvernele de la Berlin si Roma au intervenit pentru a sustine pozitia finlandeza. In adoptarea pozitiei comune de la Roma, liderii europeni s-au inregimentat la directia propusa de Statele Unite, dar aceasta tendinta este pe cale sa se schimbe. Dupa cum informeaza EUobserver, primul-ministru britanic Tony Blair va face presiuni asupra lui George Bush pentru a sustine o imediata incetare a focului in Liban si a include o astfel de prevedere intr-o rezolutie ONU.
Mai multe ipoteze pentru i